Pacienta s-a infectat cu virusul HIV în timp ce se afla internată în Secţia de Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe Bacău. În tot acest timp, conducerea spitalului a negat toate acuzaţiile, însă dosarul pacientei arată că diagnosticul este foarte clar – SIDA în stadiul C3, adică cea mai severă formă, cu multiple afecţiuni – sinuzită, stomatită micotică, obezitate gr. III, encefalopatie HIV, tulburări de comportament.
Până acum, tânăra a obţinut două sentinţe favorabile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie . Pentru că unitatea medicală nu îşi permite să achite cei 4,608 milioane de lei, dar şi onorariul avocatului, a cheltuielilor de executare silită, a taxelor de timbru şi celor pentru timbre judiciare în valoare de 112.929,6 lei, banii vor veni din fondul de rezervă al Guvernului.
Decizia magistraţilor din Bacău vine la aproape trei luni după ce o tânără care a rămas fără mâna dreaptă în urma unui accident rutier a obţinut tot în instanţă despăgubiri de la CNADNR în valoare de un milion de euro.