Din 2009 şi până anul trecut se puteau face angajări în sistemul de sănătate doar în raport de 7 la 1. Adică un om angajat la fiecare şapte concediaţi. Aşa se face că în spitale se lucrează cu mai puţini medici, asistente sau infirmiere. E ceea ce se întâmplă şi într-una dintre cele mai aglomerate secţii de chirurgie din ţară, cea de la Spitalul Floreasca.
„Sunt zile cu 20-30 de internări care sunt în acut, ai nevoie de o ploscă, o perfuzie... cu două asistente la o sută de oameni este foarte greu să te descurci”, declară prof. dr. Mircea Beuran, șeful Clincii de Chirurgie de la Spitalul Floreasca.
Iar lipsa de personal afectează direct pacienţii, care sunt mai slab îngrijiţi. În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii a anunţat, prin proiectul de buget pe 2013, că vrea sa angajeze 11.000 de oameni numai pentru SMURD şi Serviciile de Ambulanţă. Această veste îi bucură pe directorii serviciilor de urgenţă, care de-a lungul ultimilor ani au lucrat cu mai puţini oameni.
Estimările arată că ar fi nevoie de încă 45.000 de oameni
În tot judeţul Iaşi, de exemplu, lucrează în prezent 22 de medici, în loc de 30. În plus, în şapte din cele zece staţii din judeţ lucrează doar echipaje cu asistent.
„Nu reușim, deocamdată, să asigurăm serviciul cu medic de gardă decât pentru două din stațiile zonale, respectiv Pașcani și Târgu Frumos”, spune dr. Radu Calistru, director medical Serviciul de Ambulanță Iași.
Posturile deblocate de minister pentru serviciile de urgenţă reprezintă un sfert din posturile vacante din sistemul de sănătate. Estimările arată că ar fi nevoie de încă 45.000 de medici, asistente şi infirmiere pentru ca spitalele să funcţioneze normal.
„Când spunem sistem de urgență trebuie să fie și la punctul 0 și la puntul 100, dacă am măsura în puncte spațiul acesta care îngrijește urgența. Noi suntem acum într-o structură normală doar până la 50 de puncte”, afirmă prof. dr. Mircea Beuran, șeful Clincii de Chirurgie de la Spitalul Floreasca.
Astfel, numărul total al angajaţilor din sistemul de urgenţă se va tripla şi va ajunge la 18.000.