Mihaela Bilic explică de ce oamenii se refugiază în mâncare la nervi sau oboseală
Cine nu iubește mâncarea? Mai ales dacă este ceva prăjit, un desert bun sau un preparat care ne aduce aminte de copilărie. Multe persoane se refugiază, însă, în mâncare atunci când au probleme în viață, dar nu aceasta este soluția. În timp vor apărea kilogramele în plus și bolile. Cum să scăpăm de mâncatul pe fond emoțional, a explicat la "Tinereţe fără bătrâneţe" medicul nutriţionist Mihaela Bilic.
Toata lumea vrea să știe ce, cât și cum să mănânce pentru a slăbi, dar întrebarea cu adevărat importantă este "de ce?". Mâncăm de multe ori fără să ne fie foame, pe fond emoțional. Iar dacă în străinătate se pune de mult timp accentul pe psihonutriție, la noi este abia la început. Mihaela Bilic coordonează un astfel de program.
Când ajungem să mâncăm de nervi
Mihaela Bilic: Mă bucur să aducem în discuție acest subiect tocmai pentru că, așa cum ai spus, întrebarea nu este ce și cât mănânc, ci de ce mănânc și deja când ne întrebăm de ce mâncăm vom vedea că poate în 80% dintre situații am uitat să mai mâncăm de foame, însă mâncăm din cu totul alte motive și mare parte sunt emoționale.
Realizator emisiune: Ce probleme încearcă de obicei oamenii să ascundă cu mâncare?
Mihaela Bilic: Aș spune nici măcar să ascundă, pentru că principalul motiv, cel puțin așa arată observațiile care au fost făcute în străinătate, principalul motiv este plictiseala. Plictiseala și oboseala sunt cele care ne fac să avem această nevoie de confort pe care ne-o dă mâncarea. Mâncarea este stare de bine, e clar, este în instinctul nostru lucrul acesta și dacă avem acest analfabetism emoțional sau lipsă de contact cu corpul nostru și suntem foarte mult implicați în poveștile minții și în toate cerințele ei nici măcar nu știm să recunoaștem ca adulți cum anume simțim oboseala și ce anume înseamnă pentru noi plictiseala, dar aici mă refer la lipsă de entuziasm. Nu este neapărat vorba despre faptul că nu facem nimic, ci facem lucruri care nu ne aduc bucurie, nu ne aduc entuziasm, nu ne fac plăcere.
O viață fără bucurii aduce multe pofte
Realizator emisiune: Și atunci vrem să avem măcar ceva care ne aduce plăcere, nu?
Mihaela Bilic: Exact! Capul nostru, care este ca un copil răzgâiat, poate să își păstreze atenția, să facă și sarcini care nu îi plac, însă la un moment dat, iar acest lucru nu știu dacă durează mai mult de 2 ore de activitate, vine și ne spune: nu mâncăm și noi ceva bun? Iar în cazul oboselii lucrurile sunt și aici delicate, pentru că noi nu ne mai dăm voie să recunoaștem oboseala în această goană de și mai mult, și mai bine, în această presiune pe care societatea o pune asupra noastră și în aceste demonstrații pe care le facem noi pentru noi, că da, putem.
Când mâncarea ascunde nefericirea
Mihaela Bilic: Iată oboseala este un lucru care efectiv ne dă o lipsă de slăbiciune, lipsă de concentrare, pe care noi o numim hipoglicemie, însă de cele mai multe ori oboseala poate fi combinată și cu un sentiment de insatisfacție, de lipsă de plăcere, bucurie și atunci mâncarea este atât de la îndemână și de eficientă în a ne da un minim de energie pozitivă, dar foarte important, și o folosire a simțurilor extrem de eficientă, simțuri pe care noi am uitat să le mai punem în slujba noastră în legătură cu alte activități și ingrediente din viața noastră, deci noi am uitat să mai trăim prin prisma simțurilor, trăim foarte mult cu raționalul, cu mintea.
Realizator emisiune: De ce mâncăm pe fond emoțional?
Mihaela Bilic: Din păcate simțurile dacă nu sunt satisfăcute ele nu așteaptă și nu au răbdare măcar și până la sfârșitul zilei o lipsă de satisfacție la nivel senzorial va fi automat urmată de o masă la o oră târzie, tocmai pentru că nu ne putem culca, subconștientul nostru nu este de acord să mergem la culcare fără să fim satisfăcuți din punct de vedere senzorial. Şi dacă alte elemente vizuale, auditive, tactile nu avem, alte activități care să implice corpul, mâncarea va fi cu siguranță la îndemână, aici este beleaua și marea problemă a secolului în care trăim: o abundență alimentară năucitoare și o ignorare aproape completă a corpului, care nu mai trăiește simțind prin aceste activități fizice, ci trăiește doar în sfera vizuală sau rațională.
Mâncatul compulsiv ni se trage din copilărie
Realizator emisiune: Nu mai suntem conectați cu noi, nu mai suntem atenți la semnele pe care ni le transmite organismul?
Mihaela Bilic: Absolut. Nu mai știm să mai traducem. De când suntem bebeluși, în momentul în care ești nemulțumit si plângi toată lumea se gândește că îți e foame și ți se pune un biberon în gură. Iată mai târziu și noi ca adulți știm să avem biberonul în gură. Francezii o numesc "intoleranță la disconfort". La toate aceste disconforturi pe care nu știm să le numim, să le etichetăm, noi vom apela la mâncare, pentru că nu ne place ce simțim și compensăm cu mâncarea.
Nu există nici din punctul de vedere al societății, dar nici al familiei un accent pus pe aceste lucruri, foarte puțini părinți își întreabă copiii "tu ce simți?". De foarte multe ori întrebăm "ce faci?", iar răspunsul este automat "bine", dar când îți pui aceste întrebări ce simt eu în corpul meu și ce înseamnă lucrul acesta ne dăm seama că e greu de răspuns, iar lucrul acesta mai ține și de un aspect extrem de interesant, apropo de dorința mamelor de a fi mame perfecte - se spune un lucru care ne marchează viitorul în viața noastră de adulți - dacă ai un copil căruia i-ai satisfăcut toate nevoile și ai fost o mamă prea bună, perfectă, acest copil nu are această confruntare cu refuzul, cu nu-ul și cu disconfortul și la prima senzație negativă pe care o va simți după ce iese din acest ou de confort pe care mama l-a creat și în care toate nevoile vor fi satisfăcute va fi extrem de brutal, dezamăgit și furios pentru că simte ceva negativ.
Deci o mamă bună este dacă vreți în termenul englezesc good enough. Ce înseamnă asta? O mamă de nota 5, adică o mamă care abia trece clasa și se califică la a fi mamă, pentru că doar o astfel de mamă va avea curajul să își lase copilul să simtă: frustrarea, nemulțumirea și lipsa de când e micuț și așa ca adulți vom fi relaxați, nu moare nimeni nici dintr-un pic de supărare, un pic de tristețe sau frustrare. În schimb dacă ai avut o copilărie plină numai de lucruri pozitive, nu ți-a spus nimeni niciodată nu, nu ai fost refuzat, mereu ținut în puf, atunci ca adult vei avea mari probleme de adaptare și intoleranța la disconfort va fi diagnosticul tău pe viață.
Exerciții pentru a rezista poftelor
Realizator emisiune: Ce să facem atunci când ni se face poftă de ceva, cum să ne dăm seama dacă ne e foame sau e de fapt o altă nevoie?
Mihaela Bilic: Lucrul acesta este foarte interesant, nici măcar nu ne putem minți. E suficient să îți pui întrebarea "mie chiar mi-e foame?" și vei vedea cu surpriză că răspunsul vine extrem de concret și rapid tocmai pentru că foamea este o senzație care are tot felul de semne fizice în interiorul organismului, deci nu ai cum să o ignori, însă tot ce înseamnă pofte vin de la nivelul minții, al creierului și acolo mai degrabă le vezi că sunt rezultatul unor gânduri, idei, proiecții, tot ceea ce imaginile, publicitatea și oferta din jurul nostru poate declanșa. Pentru că trebuie menționat faptul că suntem făcuți să fim lacomi și să nu avem limite la mâncare.
Natura a crezut că trăim în vremuri în care mâncarea era rară, deci noi când o găseam trebuia să mâncăm mult. Deci noi suntem capabili să mâncăm și fără să ne fie foame, e un lucru foarte important și să mâncăm dincolo de, să spunem, limita noastră de saturație, ca să facem depozite de grăsime din care să supraviețuim până la următoarea masă. În schimb noi nu știm să stăm la distanță și să avem o relație rece cu mâncarea atunci când ea este pretutindeni în jur și nu putem uita nicio fracțiune de secundă de ea.
Realizator emisiune: Cum să scăpăm de mâncatul pe fond emoțional?
Mihaela Bilic: Dacă nu începem să facem acest tip de exercițiu de autocunoaștere, dacă nu începem să ne punem întrebări noi pentru noi, pornind de la această întrebare banală și care este atât de grea: "eu de ce mănânc?" sau "acum îmi este foame?" și să văd cât îmi este foame pe o scară de la 0 la 10, pentru că foamea este ca un mușchi, ea trebuie antrenată și trebuie să învățăm, adulți fiind, să creștem toleranța la foame, adică să ajungem să mâncăm la o foame de nota 6-7, nu la una de 1-2, ca un bebeluș.
Realizator emisiune: Când ne roade stomacul înseamnă că ne e foame?
Mihaela Bilic: Și la capitolul acesta există un exercițiu, care se numește exercițiul foamei, tocmai pentru că noi medicii nutriționiști am ajuns la acest absurd, la mâncatul preventiv, recomandând oamenilor să mănânce de 3 ori pe zi plus două gustări, care este program de alimentație la copilul în creștere, așa că foarte multe persoane au ajuns să mănânce pentru că trebuie, nu pentru că le este foame și atunci trebuie să îi ajutăm să își descopere din nou senzația alimentară și ce înseamnă pentru fiecare din ei foame, pentru că altfel sunt complet pierduți. Și atunci da, avem nevoie de acest exercițiu al foamei și alături de el sunt o mulțime de alte exerciții, inclusiv exerciții pentru alimentul tabu. Foarte multe persoane au un anumit produs pe care îl consideră atât de periculos, pentru că în contact cu el își pierd controlul, inclusiv pentru asta exercițiul poate părea amuzant, dar dacă alimentul tău tabu este ciocolata ți se dă timp de o săptămână această recomandare, să mănânci doar ciocolată.
Exercițiu pentru a rezista poftelor
Realizator emisiune: Fără nimic altceva?
Mihaela Bilic: Da, pentru că tocmai asta trebuie văzut: în momentul în care ne este foame cu adevărat doar ideea în sine că avem de mâncat doar ciocolată îți produce o greață și un dezgust teribil, deci alimentele nu sunt niște demoni care ne-au luat în control și ne stăpânesc organismul. Cel mult poate ne stăpânesc gândurile și în această confruntare noi trebuie să aprindem lumina, să vorbim despre așa zise probleme care credem că sunt numai ale noastre și de fapt toată lumea le trăiește și cu toții trecem prin ele și este o chestiune obligatorie de dedramatizare a acestor prejudecăți, mituri pe care noi le spunem despre noi, pentru că de fapt noi dăm mâncării putere acolo unde - francezii spun foarte frumos - fiecare produs trebuie mâncat cu simțurile, evaluat și dacă este cu adevărat bun, bucură-te de el.
Dacă noi ne propunem să îi spunem mâncării "convinge-mă să te mănânc" și nu mai mergem spre ea efectiv seduși, pentru că noi îi dăm această putere, vom vedea că foarte puține alimente sunt atât de bune încât să poată fi mâncate cu tot sufletul. Deci, suntem foarte puțin exigenți, iar mâncarea nici nu mai apucă să ne convingă, pentru că noi din start ne declarăm seduși de ea.
Program de psihonutriție coordonat de Mihaela Bilic
Realizator emisiune: Spune-mi în ce constă programul de psihonutriție.
Mihaela Bilic: Încercăm un modul atipic, adică nu mai există niciun fel de alimente permise și interzise, eu oricum nu cred în diete. Suntem mai mulți medici nutriționiști și psihologi, pentru că se vor desfășura aceste 100 de zile - așa spun psihologii că e nevoie pentru schimbare - pe perioada a trei luni încercăm să facem un fel de terapie în grup, tocmai pentru că prezența celor din jur ne ajută, foarte puține persoane mănâncă compulsiv în prezența martorilor. Lucrurile astea se întâmplă de obicei în intimitatea noastră, ascunzându-ne chiar de cei din jur și câteodată și de noi, că nu vrem să recunoaștem că am făcut asta.
Realizator emisiune: Și avem nevoie să recunoaștem asta de față cu alți oameni?
Mihaela Bilic: Da, în momentul în care recunoaștem și ne propunem să mâncăm în prezența celorlalți vom vedea că demonii când aprindem lumina dispar, pentru că tot ce înseamnă izolare înseamnă de fapt o teribilă greutate pe care o duci doar tu de unul singur și atunci când ieși la lumină te eliberezi într-un fel atât de spontan și fără niciun fel de problemă. Este doar un pic de curaj să vii și să stai alături de ceilalți, chiar dacă sunt necunoscuți, pentru că ăsta este adevărul, cu toții avem aceeași greutate, pentru că instinctele noastre ne îndeamnă să mâncăm, iar societatea și silueta din ziua de azi ne pun la această provocare: cum să iubești mâncarea și să fii slab.
Realizator emisiune: Și vor fi tot felul de exerciții?
Mihaela Bilic: Da, avem nevoie nu de lucruri pe care să le primim din exterior ca și reguli, ca niște copii, ci avem nevoie să ne asumăm răspunderea și să confruntăm mâncarea. Veți vedea că lucrul acesta duce la o rezolvare extrem de rapidă a acestei probleme care pare să fie o slăbiciune și o obsesie, când de fapt este o nebăgare de seamă. Nu mâncarea ne seduce, ci noi suntem extrem de debusolați și nu mai știm ce simțim și dacă am ajuns să simțim doar prin intermediul mâncării atunci avem o problemă, trebuie să mai găsim și alte elemente din viață care culmea, nici nu îngrașă și nici nu sunt imorale sau ilegale și care ne aduc bucurie și ne satisfac simțurile și cu simțurile satisfăcute nu mai avem nevoie de mâncare multă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
