Medicii rezidenţi din România învaţă să supravieţuiască

Data publicării:
rezident

Ştefan Gutue este medic urolog, la început de carieră. Îşi petrece mult timp la cabinet, unul privat, căci experienţele din perioada rezidenţiatului l-au convins să renunţe la spitalul de stat.

„Îmi doresc foarte mult să lucrez într-un mediu în care să nu duci grija materialelor, a salariului şi a problemelor de tip organizatoric”, spune Ştefan Gutue.

Atât în timpul facultăţii, cât şi al specializării, banii au fost o problemă pentru Ştefan. La fel cum se întâmplă cu generaţii întregi de rezidenţi. Atunci, ca şi acum, a căutat soluţii ca să se descurce mai uşor.

Un medic rezident învaţă oferta de servicii a unei clinici, merge la alţi medici sau la alte clinici şi le prezintă oferta. Este departe de a fi o slujbă ideală ca medic rezident. Studenţii medicinişti, pe lângă faptul că sunt oameni inteligenţi, nu sunt pregătiţi pentru ce îi aşteaptă”, mai spune medicul rezident.

Este unul dintre motivele pentru care a scris o carte dedicată colegilor rezidenţi, un volum care i-a rotunjit puţin şi veniturile.

Vânzările au fost foarte bune pentru publicul, pentru nişa pe care o am, nu mă pot plânge de asta”, a afirmat Ştefan Gutue.

Spre deosebire de el, Dana trăieşte acum lipsurile rezidenţiatului. De dimineaţă merge în spitalul de stat, pentru cursuri şi specializare, iar după-amiază lucrează într-o clinică privată. Este unul dintre viitorii medici care ar face orice muncă pentru a-şi termina studiile. Ca ea sunt mii de doctori în devenire.

„Joburi care nu necesită nici măcar liceul, să fim sinceri. Ospătari, chelneri, vânzători, promo, hostess. Uneori nevoia te obligă”, spune Dana Fătu, medic rezident în dermatologie.

În România, un medic rezident câştigă un salariu de 800 de lei, la care se adaugă o bursă de 670 de lei.

„Săptămâna trecută mi-am comandat online o carte de dermatologie care costă cam cât două salarii de medic rezident”, spune Dana Fătu.

În România sunt, în prezent, 10.000 de medici rezidenţi. Mai bine de jumătate dintre ei se gândesc să plece din ţară. Fenomenul lasă spitalele goale. Deficitul de medici a depăşit 30.000 de specialişti la nivel naţional.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...