Medicii ar putea presta servicii private în spitale de stat. Ar fi plătiţi cu 70% din valoarea tratamentului, dar ar munci în timpul lor liber

Data publicării:
spital-9

Din acest an, medicii ar putea presta servicii private în spitalele de stat, potrivit unei propuneri a Ministerului Sănătăţii, care intenţionează să plătească 60% din suma la care se ridică tratamentul către specialistul care se ocupă de caz. Proiectul pilot ar urma să fie implementat în prima jumătate a acestui an în 12 dintre spitalele din ţară. Deşi vor câştiga mai mult, unii medici sunt nemulţumiţi.

Cadrele medicale spun că nu vor avea timpul fizic necesar să realizeze operaţii sau consultaţii medicale după ce vor munci şapte ore în spitalul public. Mai mult, aceştia cred că nu vor avea nici spaţiu: sălile de operaţie sau cabinetele de consultaţie sunt mai tot timpul pline, astfel că nu vor avea unde să muncească în regim privat.

Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii, medicul ar urma să primească 60% din valoarea actului pe care îl realizează, 30% echipa sa, iar 10% ar merge în bugetul spitalului public în care activează.

Potrivit proiectului, activitatea privată a medicilor ar trebui să se desfăşoare în afara programului de lucru. Un astfel de sistem funcţionează de 40 de ani în Franţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la pornirea mașinii pe frig. Titi Aur: „Aceasta este cea mai dăunătoare...
Digi FM
Fiica de 17 ani a cântărețului moldovean Igor Cuciuc a murit după balul de absolvire. Artistul, acuzații...
Pro FM
Iubita lui CRBL, reacție dură după ce a fost criticată pentru relația pe care o are cu artistul: „Își dau cu...
Film Now
TRAILER "Waltzing with Brando", în care Billy Zane devine copia la indigo a lui Marlon Brando. Viața privată...
Adevarul
De ce tinerii din Generația Z evită să folosească toaleta de la serviciu
Newsweek
Cât va fi pensia minimă din 1 ianuarie? Ce pensionar ia o creștere record de 1.000 lei la indexare?
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Papa Francisc
Papa Francisc crede că este necesar un studiu internaţional privind un posibil genocid în Fâșia Gaza
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
TRAILER. Ralph Fiennes, de nerecunoscut în „The Return”. Actorul, alături de Juliette Binoche, la 28 de ani...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului