Medic: Cum tratează gravidele problemele digestive

Data publicării:
gravida

Potrivit medicilor, în timpul sarcinii o femeie se poate confrunta cu trei tipuri de afecţiuni gastro-intestinale. „Colestază de sarcină sau ficatul gras de sarcină, apoi pot fi boli care se pot agrava foarte mult în timpul sarcinii cum sunt constipaţia, hemoroizii, boală de reflux gastro-esofagian şi apoi sunt boli care sunt dinaintea sarcinii şi uneori pot pune viaţa fătului sau a mamei în pericol”, a spus prof. dr. Cristian Gheorghe, medic primar gastroenterologie.

În ultima categorie intră ciroza hepatică, tumorile şi bolile inflamatorii intestinale. În toate cazurile însă medicii trebuie să fie foarte atenţi în ceea ce priveşte medicaţia. Asta pentru că în primele săptămâni fătul este extrem de sensibil, iar riscul de pierdere al sarcinii este crescut. De aceea există patru grupe de medicamente, notate de la A la X în funcţie de cât de mult a fost studiat efectul lor asupra oamenilor. Iar medicamentele încadrate în grupa A sunt cele mai sigure.

Medicamentele de gradul 2, ele sunt cât de cât sigure şi de gradul B, în care sunt studii făcute la animale şi au arătat că ele sunt sigure la animale şi la om pot fi încadrate ca medicamente care pot fi luate, grupul C în care lucrurile nu sunt foarte clare pentru om şi la animale sunt modificări, grupul D, în care clar sunt contraindicate, iar în grupul X, ultimul grup, este clar contraindicat”, a mai spus medicul.

Această listă ar trebui bine consultată atât de medicul gastroenterolog, cât şi de femeile însărcinate. „De exemplu, pentru reflux, care e foarte frecvent la sarcină, banalul bicarbonat de sodiu pe care îl iau foarte multe femei, face rău. E încadrat în grupa C. Deci nu este de administrat. Sunt de administrat alte medicamente şi depinde cât de mare este refluxul şi cât de invalidant”, a spus prof. dr. Cristian Gheorghe.

În afară de medicaţia specială pentru gravide medicii recomandă ca acestea să consume alimente cât mai naturale, printre care şi multe fructe şi legume, care sunt bogate în fibre. Acestea pe de o parte vor preîntâmpina unele probleme din sfera gastro sau, în unele cazuri, vor ajuta la remedierea lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri