Iulia, manechinul cu organe din silicon folosit pentru depistarea cancerului

Data publicării:
manechinn

Creaţia inginerilor de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are şi un nume - Iulia. În cutia toracica a manechinului se vor afla un ficat, rinichi, inimă sau plămâni, toate realizate din silicon.

Provocarea a fost în a le fabrica dintr-un material foarte asemănător cu cel al țesutului uman. Practic în organele interne ale manechinului sunt introduse tumori, iar cercetătorii din cadrul institutelor de medicină identifică cu ajutorul computerului tomograf aceste tumori”, a explicat inginerul Paul Bere, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Pentru a crea organele de probă, inginerii au luat inclusiv lecţii de anatomie şi biologie.

Ni s-a cerut fiecare compartiment să fie cu o ușă de vizitare astfel încât studenții de la UMF să poată palpa inclusiv tumorile”, spune profesorul universitar Nicolae Bîlc.

Mi se pare o idee bună să putem exersa pe manechine care sunt cât de cât realistice”, afirmă un student.

Nu doar studenţii vor beneficia de prototip, ci şi medicii oncologi, care vor să-l folosească pentru calibrarea unui robot specializat în extirparea tumorilor canceroase.

Robotul va şti unde să înfigă acele pentru a atinge o tumoră profundă, de multe ori inoperabilă”, spune dr. Gabriel Kacso, profesor la Umiversitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca.

Realizarea manechinului a costat aproximativ 30.000 de lei, bani asiguraţi de Guvern.©

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri