Intervenţie intrauterină în premieră. Medicii au salvat un făt ai cărui plămâni nu se dezvoltau

Data publicării:
intrauterin

Refuzată de medicii de la stat, femeia a găsit salvarea la o clinică privată. Operaţia a costat doar 300 de euro şi i-a permis fătului să evolueze normal. În urmă cinci zile, copilul perfect sănătos a venit pe lume. În spitalele de stat femeile cu astfel de probleme sunt îndrumate spre clinicile din străinătate, din cauza lipsei specialiştilor.

Aneta Craus era însărcinată în luna a cincea, când medicii i-au aspus că fătul ar putea muri. Unul dintre plămâni nu i se dezvolta normal.

„Ni s-a spus că nu prea există şanse, deşi întrebam dacă nu există tratamente. Nu ştiam exact ce înseamnă asta. Şi mi s-a spus că nu, fiind plin de lichid, nu se puteau dezvolta plămânii”, povestește mama.

Iar medicii de la Spitalul Municipal Timişoara au ridicat neputincioşi din umeri.

„Trebuie competenţă ca să faci aceste investigaţii, este nevoie de specializare mai îndelungată, câteva luni în străinătate. Nu foarte des ne confruntăm cu cazuri în care este nevoie de intervenţie intrauterină, dar dacă există asemenea cazuri, nu se efectuează la noi şi sigur că se adresează serviciilor medicale din străinătate”, precizează Olimpia Oprea, medic ginecolog la Spitalul Municipal Timișoara.

Părinţii însă nu şi-au pierdut speranţa şi au căutat ajutor unde au putut. Norocul lor a fost un medic de la o clinică privată din oraş. Acesta le-a explicat că singura şansă pentru ca fătul să trăiască este o intervenţie intrauterină. Medicii au hotarât atunci introducerea unui tub, care să evacueze lichidul în cavitatea amniotică.

„Putea să refuze ca oricare alt doctor, înţelegeţi, dacă nu dorea implicarea sa în cazul ăsta, atunci nu discutam astăzi, copilul nu mai era de mult. Deci am riscat ca să fim astăzi fericiţi”, spune tatăl copilului.

După naştere, cateterul a fost extras, iar copilul este sănătos. Singura cheltuială a părinţilor a fost cumpăratea tubului necesar evacuării lichidului amniotic din plamânul copilului, adică 300 de euro. În România, astfel de afecţiuni se întâlnesc o dată la 15.000 de cazuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri