În pragul grevei generale, reprezentanţii sindicatelor din Sănătate se întâlnesc din nou cu Eugen Nicolăescu pentru negocieri

Data publicării:
sanatate-1

Sindicatele din sănătate decid dacă joi vor intra în grevă generală, pe termen nelimitat. În cursul zilei de miercuri, ei discută din nou cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Este aşteptată şi decizia Guvernului în privinţa deblocării posturilor din sistemul sanitar.

Reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor în Sănătate negociază miercuri revendicările cu ministrul Sănătăţii. Acesta este aşteptat ulterior la şedinţa de Guvern, unde se va hotărî dacă se vor debloca posturile în sistemul sanitar. Ultima întâlnire de pe agenda lui Eugen Nicolăescu este cea cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas. În urma discuţiilor se va decide dacă angajaţii din Sănătate vor declanşa joi greva generală, la care ar urma să participe peste 130.000 de salariaţi.

Printre principalele revendicări ale medicilor se remarcă alocarea a minimum 6% din PIB pentru Sănătate şi creşterea salariilor pentru tot personalul.

Liderii sindicali din Timişoara spun însă că aici personalul sanitar nu poate intra în grevă generală, deoarece este ilegal. O astfel de acţiune poate fi declanşată doar dacă unitatea asigură actul medical cu 30% din angajaţi. Spitalul Judeţean funcţionează însă cu un deficit de 1200 de salariaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...