Greşelile pe care le fac românii în Postul Crăciunului

Data actualizării: Data publicării:
post

Postul Crăciunului este un prilej bun ca să ne amintim de cumpătare în alimentaţie şi nu numai. La noi însă această perioadă numai echilibru nu înseamnă. Majoritatea românilor care postesc se hrănesc cu crenvurşti vegetali, pateu, salam de soia, produse care duc în cele din urmă nu doar la la kilograme în plus, ci şi la afecţiuni digestive.

Una dintre cele mai mari capcane în care cad mulţi oameni în timpul postului este înlocuirea produselor de origine animală cu echivalentul lor vegetal. Deşi sunt alimente săţioase, crenvurştii vegetali, pateul şi salamul de soia nu sunt deloc sănătoase. Şi asta din cauza conţinutului de chimicale care "ajută" produsul să semene cât mai mult la gust, miros şi culoare cu alimentul pe care îl imită.

Dr. Laura Ene, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice: Au în componenţă elemente îndoielnice din punct de vedere al sănătăţii. Grăsimea animală nu este cel mai rău tip de grăsime, grăsimea trans, vegetală hidrogenată şi transformată este în schimb cea mai rea. Pe lângă grăsimile rele, produsele de post conţin şi foarte mult amidon, eventual foarte mult gluten, care este o formă de zahăr şi care încearcă să păstreze gustul şi consistenţa pe care o cunoaştem la alimente de la carne ca să nu suferim din cauza acestei schimbări de gust, dar nu e deloc potrivit.

Dulciurile de post nu sunt atât de sănătoase

O altă greşeală în această perioadă este consumul dulciurilor de post, care nu sunt mai puţin calorice decât cele normale, aşa cum s-ar crede.

Dr. Laura Ene, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice: Li se scoate untul, li se scoate şi zahărul, dar făina din care sunt ca ingredient formate şi zahărul, dar şi grăsimile vegetale, ajung să ne coste, din punct de vedere al caloriilor, cel puţin la fel de mult.

Dr. Simona Carniciu, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice: Ar mai fi mesele mesele foarte rare. Sunt învăţate doamnele să mănânce, pentru că ele postesc cel mai mult, sunt învăţate să mănânce dimineaţa şi eventual când ajung seara după serviciu acasă. Este o foarte mare greşeală.

De ce ne îngrăşăm în post

De altfel, riscul de îngrăşare este chiar mare în timpul postului. În plus, tot organismul fiind supus acestor agresiuni alimentare are de suferit.

Dr. Laura Ene, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice: În momentul în care încep să se acumuleze grăsimi pe abdomen, ele nu se acumulează din afară înăuntru, ci dinăuntru în afară şi asta înseamnă că acumularea grăsimilor pe abdomen începe înainte de toate pe ficat şi asta este steatoza hepatică care sufocă ficatul, sufocă pancreasul şi creşte riscul de diabet şi de boli cardiovasculare.

Cum arată meniul ideal într-o zi de post

Cum ar trebui să arate o zi de post echilibrată în opinia specialiştilor?

Dr. Laura Ene, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice: Ar fi compusă dintr-un sendviş cu pâine de dimineaţă, pâine integrală, eventual o pastă de năut sau de fasole sau zacuscă şi câteva legume crude. La masa de prânz recomand şi chiar mănânc orez, paste, cartofi boabe, mămăligă cu garnitură de legume. Atenţie cartofi copţi, cartofi la abur, orezul să nu fie plin de ulei.

Postul, un prilej de cumpătare

Seara puteţi consuma supe cremă de legume care au multe vitamine. De asemenea, ţineţi cont de combinaţiile alimentare recomandate de nutriţionişti şi este bine ca trecerea de la perioada de post la una normală să se facă treptat.

Dr. Simona Carniciu, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice: La 2 ore, 2-3 ore să introducem un nou aliment care nu este considerat de post, este de dulce. În felul ăsta vom evita toate crizele biliare digestive şi ne vom bucura în sfârşit de sărbători.

În plus, postul nu trebuie privit ca pe o perioadă de restricţii. Mai important este să intelegeti că un echilibru atât în alimentaţie, cât și în viața de zi cu zi, este esențial pentru întregul organism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei