De ce e bine să bem lapte dimineaţa

Data actualizării: Data publicării:
lapte

Un pahar de lapte în fiecare dimineaţă scade riscul de obezitate şi diabet. Studiul a fost realizat în Canada.

Spre deosebire de apă, laptele ne face să ne simţim sătui pentru mai mult timp, datorită compoziţiei mari de proteine. Acestea eliberează hormoni care încetinesc digestia şi reduc zahărul din sânge. Cu cât concentraţia de proteine este mai mare, cu atât efectul va fi mai puternic.

O spun cercetătorii din Ontario, care au realizat un studiu cu 32 de participanţi. La micul dejun, pe lângă cereale de ovăz, unii dintre ei au băut pe stomacul gol un pahar cu apă, ceilalţi câte 250 de mililitri de lapte de vacă. Apoi, experţii le-au măsurat nivelurile de glucoză din sânge pe durata întregii zile.

Au descoperit că subiecţii care au consumat lapte au avut o glicemie mai scăzută după masă. În plus, la prânz au mâncat mai puţin decât ceilalţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri