„Copilul interior” ne influenţează ca adulţi
Pe măsură ce anii trec și noi ne apropiem de vârsta adultă, avem tendința de a estompa amintirile dureroase din copilărie și trăim cu impresia că dacă nu ne gândim la acestea sau nu vorbim despre ele, suntem în siguranță și trecutul oricum este îngropat. Însă realitatea este cu totul și cu totul alta, toate aceste experiențe toxice din primii ani de viață se transformă într-o serie de tipare comportamentale, modalități de interpretare a realității și de raportare la viața de zi cu zi, care ne sabotează existența.
Un adult care în copilărie nu a cunoscut siguranța emoțională în familie ajunge o persoană neîncrezătoare, cu o teamă permanentă de abandon sau respingere.
Copilul care din motive diverse, precum dependența de alcool, boală sau ignorăța părinților, nu a reușit să primească suficient de multă conectare și prin urmare acceptare necondiționată, ajunge un adult deprivat emoțional sau inadaptabil din punct de vedere social. O persoană care crede despre sine că nu merită iubirea și aprecierea celorlalți, și care inconștient își alege parteneri reci și indisponibili emoțional.
Dacă unui copil îi este restricționat accesul la funcționarea independenței și primește constant mesajul că este un incapabil - acesta va ajunge un adult dependent și extrem de neajutorat din punct de vedere social și relațional. Acesta este persoana care nu se poate sprijini pe propriile picioare și care inconștient se va folosi mereu de alții.
Nevoia de stimă de sine este esențială pentru un adult bine echipat psihologic și emoțional, dar dacă în copilăria noastră nu ni se cultivă aprecierea de sine, sunt mari șanse că la maturitate să avem un sentiment puternic de inadaptare sau incapacitate. Ceea ce ne va sabota constant atingerea obiectivelor de viață.
Libertatea de exprimare este corelată cu libertatea de a fi noi înșine, de a ne manifestl și transmite nevoile, trăirile, înclinăriile. Iar dacă părinții nu ne văd, nu ne aud și nu ne oferă libertatea de a fi cu adevărat noi înșine, riscăm să devenim adulți perfecționiști sau subjugați. În ambele variante, autodistrugerea este cuvântul cheie.
Ce anumite trebuie să facem încât să ne creştem copii fără traume?
Fiecare copil are nevoie să se simtă în siguranţă alături de părinţii săi, să-şi exprime sentimentul de conectare şi de apartenenţă; are nevoie să-şi dezvolte autonomia, să-şi cultive stimă de sine şi libertatea de exprimare şi are nevoie de un set de limite realiste şi rezonabile. Pentru că noi să creştem adulţi bine echipaţi din punct de vedere emoţional, părinţii noştri trebuie să facă o treaba „suficient de bună”, altfel structura noastră psihologică ajunge să fie distorsionată şi lumina noastră sufletească să fie umbrită.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
