Care este poziţia corectă a somnului pentru nou-născuţi

Data publicării:
bebelusi nou-nascuti maternitate sarmalute shutterstock_249436663
Foto: Shutterstock

Practicile nesigure din timpul somnului pentru nou-născuţi sunt factorul principal de mortalitate infantilă în Statele Unite, potrivit unui nou studiu realizat de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA (CDC).

Foto: Shutterstock

Potrivit cercetării publicate în revista Pediatrics, 82% dintre cazurile de deces prin sufocare accidentală la nou-născuţi - factorul principal de mortalitate în cadrul acestei grupe de vârstă - au survenit pe când copilul se afla în pat, în principal din cauza dormitului în patul unui adult sau a poziţionării pe burtă sau pe o parte.

„Decesele ca urmare a rănirilor involuntare, aşa cum sunt cele catalogate drept sufocări în cadrul studiului nostru, pot fi prevenite dacă sunt adoptate modele de somn în siguranţă”, au scris cercetătorii.

„Cea mai sigură poziţie de dormit pentru bebeluşi este poziţionarea pe spate, pe o suprafaţă de dormit pe care nu o mai împarte cu altcineva, într-un pătuţ sau coşuleţ aflat în camera părinţilor, fără aşternuturi moi (spre exemplu pături, perne sau alte obiecte moi) în spaţiul de dormit”.

Cea mai mare parte a cazurilor de sufocare au survenit la sugarii care dormeau pe burtă sau pe o parte, cu aşternuturi moi care le blocau căile respiratorii. Media de vârstă în cazul situaţiilor analizate a fost de trei luni.

Studiul a ajuns la concluzia că rata sufocărilor şi strangulărilor accidentale a crescut din 1999, când se înregistra un caz la 17.000 de nou-născuţi, la aproape un caz la 4.348 de sugari, în 2015.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri