21 de copii din Făgăraș au ajuns la spital după ce au mâncat urdă
Data publicării:
„21 de copii și doi adulți au fost internați marți seara începând cu ora 19.00 la Spitalul Municipal din Făgăraș cu posibilă toxiinfecție alimentară după ce au consumat urdă cumpărată de la un localnic din cartier. Copiii au vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Toți cei care au ajuns la spital locuiesc pe străzile Clorului și Dulgherului din municipiu. Ei au fost preluați de la domiciliu de ambulanțe după ce au acuzat stări de greață și vărsături”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.
Agerpres notează că este posibil ca numărul persoanelor care se simt rău să crească având în vedere că în prima fază a fost vorba de 18 persoane, dintre care doi adulți. Toți copiii sunt evaluați, perfuzați și vor fi transferați la Secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal Făgăraș.