Mircea Scăunașu: O lume fără fum este posibilă!

Data publicării:
Mircea Scăunașu_d24 Articol susținut de PMI

Mircea Scăunașu, Director General Philip Morris România

  1. Sunteți noul Director General al Philip Morris România. Ce înseamnă să fiți la cârma unei companii care serbează anul acesta 30 de ani de prezență pe piața din România?

În acești 30 de ani au existat multe momente memorabile și sunt mândru că am avut, la nivel local, această constantă în parcursul nostru – am privit mereu spre viitor. Fac parte din această companie de peste 18 ani și mărturisesc că acești ani pot fi definiți ca un caleidoscop de provocări și amintiri frumoase. Am fost norocos să am alături, în această transformare prin care compania noastră trece, echipe de oameni talentați și dedicați.

După o carieră internațională, m-am întors acasă și sunt foarte bucuros să pot construi, alături de oameni care au aceeași viziune ca și mine, o Românie fără fum! Ne-am propus împreună să ducem misiunea unui viitor fără fum mai departe, în beneficiul consumatorilor și al sănătății publice. Piața din România este o piață matură, în care avem în continuare nevoie de informare corectă, pentru ca fumătorii români adulți să poată lua decizii în cunoștință de cauză.

Peste 400.000 de români au mizat deja pe IQOS, produsul fără fum dezvoltat de Philip Morris International, iar această realitate îmi dă sentimentul că nu doar compania noastră se transformă, ci întreaga societate. Totuși, la 7 ani de când IQOS a fost lansat în țara noastră, țigările continuă să domine alegerile fumătorilor adulți din țara noastră.

  1. Care este scopul investițiilor făcute de companie, pe termen lung, la noi în țară? La cât se ridică aceste investiții?

În cele trei decenii de când Philip Morris International este prezentă pe piaţa din România au fost investiți aici peste un miliard de dolari. Compania a intrat pe piaţa locală în 1993, iar patru ani mai târziu a demarat construcţia fabricii din Otopeni. Din 2017 până la finalul acestui an, doar în fabrica din Otopeni au fost investiti 600 de milioane de dolari. Erau necesare aceste investiții? Sigur că da, mai ales că ne dorim să construim o Românie fără fum și să contribuim semnificativ la dezvoltarea socio-economică a țării.

Aceste investiții ne ajută suplimentar să ne dezvoltăm, să punem România pe harta inovației și să rămânem relevanți din perspectivă economică. Plătim în fiecare an taxe și impozite care se ridică la peste 2,6 miliarde lei, iar în ultimii ani produsele din tutun încălzit au avut o contribuție semnificativă și la reducerea deficitului comercial al României. Vă dau exemplul ultimilor doi ani când exporturile de produse din tutun încălzit au depăşit exporturile de ţigarete, în condiţiile în care România este al doilea cel mai mare producător de ţigarete din Europa, alături de Germania.

Continuăm să investim aici, iar din perspectiva obiectivelor pe care ni le-am propus, tranziția către o Românie în care țigările să devină istorie, este posibilă.

  1. Aveți o carieră internațională și o prespectivă amplă asupra businessului. Cum vedeți piața din România, care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați (la nivel de industrie)?

România a parcurs un drum lung din perspectivă socială, economică și de business, iar în prezent este o piață extrem de interesantă și de competitivă. Fără doar și poate, România este o țară cu potențial, o țară în care mediul de afaceri are spațiul necesar să se dezvolte. Sigur, companiile investesc atunci când pot miza pe continuitate și predictibilitate pentru că la nivel de business nu îți dorești schimbări bruște care să pună în pericol investițiile.

În cazul industriei noastre, în acest context al predictibilității, adoptarea în 2022 a unui calendar fiscal a fost o veste bună și ne-a oferit siguranța că investițiile au fost făcute pe un teren fertil.

România este, din păcate, și una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană în care vedem o creştere a prevalenţei fumatului în ultimii ani. Avem în față o realitate care ar trebui să ne îngrijoreze pe toți – 5 milioane de fumători români. Din acest punct de vedere, trebuie să lăsăm în urmă dezinformarea și să ascultăm mai mult vocea consumatorilor. Aceste milioane de fumători adulți români merită campanii și programe mai bine gândite decât până acum și soluţii fundamentate științific, care să le ofere o alternativă la ţigări. Astăzi, aceste soluţii există, sunt produsele fără fum, și deja mai multe state europene au reușit să-și reducă numărul de fumători cu ajutorul acestor dispozitive.

  1. Care este rolul fabricii din Otopeni și ce rol joacă la nivel regional și european? Ține aceasta pasul cu noile tehnologii la nivel mondial?

Fabrica din Otopeni, pe lângă că este o fabrică de ultimă generație, este esențială din perspectivă strategică. România a fost cea de-a patra piață din lume în care, în 2015, a fost lansat IQOS, produsul dezvoltat de PMI. Nimic nu este întâmplător în business, suntem, alături de Grecia și Italia, una dintre cele trei ţări din Uniunea Europeană în care sunt fabricate consumabile pentru produsele noastre inovatoare care încălzesc tutunul. Prin urmare, România joacă un rol extrem de important în acest proces de transformare.

Fabrica din Otopeni evoluează în pas cu inovaţiile PMI, unitatea de producție este acum complet retehnologizată şi modernizată, iar peste 90% din producția fabricii din Otopeni este exportată în 54 de țări de pe 5 continente.

În urma investițiilor de care vorbeam, numărul de angajați a crescut, în medie, cu o rată anuală de 7%, la peste 1.500 de angajați. La nivel național, generăm peste 3.000 de locuri de muncă prin efecte indirecte și induse. În plus, suntem mândri că anul acesta am primit, pentru al nouălea an consecutiv, certificarea Angajator de Top.

  1. Viziunea PMI este construirea unui „viitor fără fum”. În ce măsură produsele fără fum dezvoltate de companie reprezintă o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului?

Fumatul, o spun foarte clar, reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate la nivel mondial. Deși oamenii sunt conștienți că acest obicei este unul nociv, cu consecințe extrem de serioase, unii dintre ei nu renunță. Este datoria noastră să explicăm de fiecare dată în comunicările noastre, care sunt noutăţile pe care ştiinţa şi inovaţia le aduc.

Prima alegere corectă este să nu te apuci de fumat, iar dacă totuși ești fumător, să renunţi complet la fumat şi la nicotină. Ce facem însă cu cei care nu renunță? Pentru ei există acum produse alternative, fără fum, care, deşi nu sunt complet lipsite de riscuri, sunt o alternativă mai bună la continuarea fumatului. Poate nu știați, dar când o țigară este aprinsă, procesul de combustie atinge temperaturi foarte ridicate și produce aproximativ 6.000 de substanțe chimice. Dintre acestea, aproximativ 100 de substanțe au fost identificate ca fiind dăunătoare sau potențial dăunătoare și pot fi cauza principală a bolilor asociate fumatului.

Dacă eliminăm arderea, așa cum se întâmplă în cazul produselor care doar încălzesc tutunul, reușim să reducem semnificativ nivelul acestor substanţe toxice. În cazul IQOS, acest fapt a fost confirmat de o decizie a Administrației Americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) din 2019. Rămânem așadar concentrați pe fumătorii români adulți și pe tranziția de la țigări la alternative fără fum.

  1. Puteți da un exemplu notabil de țară în care strategia de a trece la produse cu risc redus a dat rezultate? În ce fel se pliază viziunea Philip Morris de a construi un viitor fără fum la obiectivele trasate de Organizația Mondială a Sănătății în ceea ce privește Controlul Tutunului?

Există țări, precum Japonia, Suedia sau Marea Britanie, care au înțeles din timp că strategia de reducere a riscurilor este mai eficientă decât alegerea de a rămâne într-o zonă ideală de abstinență totală.

Suedia este pe cale să devină prima țară din lume fără fumători. Cu o prevalență a fumatului în jur de 5%, Suedia devine oficial prima țară care va fi atins obiectivul trasat de Uniunea Europeană, până în 2040, de a deveni un stat în care nu se mai fumează. Nicio altă țară europeană nu a reușit această performanță, dimpotrivă! Modelul suedez combină unele dintre recomandările Convenției-cadru a OMS pentru controlul tutunului. De la reducerea cererii și a ofertei de tutun, interzicerea fumatului în anumite locuri, până la un element extrem de important de reducere a riscurilor și empatie pentru fumătorii care nu renunță. În mod ciudat, acest element lipsește din Convenția-cadru pentru controlul tutunului, care asigură rețeta succesului: acceptarea produselor fără fum ca alternativă mai puțin dăunătoare.

Anul acesta și Marea Britanie marchează o premieră, este prima ţară din lume în care ţigara electronică ar putea să fie prescrisă ca dispozitiv medical. Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor de Îngrijire a Sănătăţii din Regatul Unit (MHRA) a actualizat îndrumările pentru acordarea licenţei ţigărilor electronice și a deschis în acest fel calea pentru ca aceste produse să fie prescrise de Sistemul Naţional de Sănătate din Anglia pentru a combate fumatul.

Nu am cum să nu menționez Japonia care a demonstrat în ultimii ani că prezența pe piață a produselor din tutun încălzit a avut un impact pozitiv asupra scăderii prevalenței fumatului. Adoptarea produselor din tutun încălzit în Japonia a fost însoțită de scăderi puternice ale vânzărilor de țigări – 44% în 5 ani, cea mai mare scădere înregistrată vreodată, conform celui mai recent raport al Institutului Japonez al Tutunului. În plus, cercetările PMI, publicate recent, arată o scădere a spitalizărilor pentru anumite boli asociate fumatului, care coincide cu o tendință susținută de adoptare a produselor din tutun încălzit.

  1. Este important să luați decizii bazate pe dovezi științifice. Cât investește Philip Morris International în cercetare-dezvoltare anual? Care sunt planurile companiei pe termen lung?

Sunt o persoană care mizează pe analiza atentă a datelor, iar când vine vorba despre progres, știința și dezbaterea bazată pe faptele obiective sunt esențiale. Philip Morris International lucrează de peste 20 de ani la dezvoltarea și evaluarea științifică a produselor fără fum. 10.5 miliarde de dolari au fost investiți până acum pentru a dezvolta, fundamenta științific și comercializa aceste produse inovatoare fără fum. Pentru cei care vor să afle mai multe despre știința din spatele IQOS, www.pmiscience.com este platforma unde pot afla ce spune cercetarea despre aceste produse.

Angajamentul nostru pentru un viitor fără fum este confirmat și de numărul mare de specialiști implicați la nivel global. Peste 980 de oameni de știință, ingineri și tehnicieni de talie mondială lucrează în centrele de cercetare ale Philip Morris International. Efortul lor duce la dezvoltarea unui portofoliu de produse fără fum care livrează nicotină fără să ardă tutunul și pe care fumătorii adulți să le considere satisfăcătoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...