Cum trăiesc românii în Cipru? „Aș vrea dacă mor, acolo să mă îngroape, acasă la mine”
Pe lângă etnicii greci, turci sau britanici, insula Afroditei a devenit acasă și pentru câteva zeci de mii de români. Ei trăiesc în partea de sud a insulei, în Republica Cipru, acolo unde au format a treia cea mai numeroasă comunitate a acestei ţări. Românii au găsit aici ospitalitate și prosperitate, dar trăiesc cu dor și cu țara în suflet. În Nicosia, a fost înfiinţată prima școală românească din diaspora. Cum se vede România din comunitatea de români din Cipru, vedeţi mai jos într-un reportaj al emisiunii „Bonton”:
În inima Nicosiei, capitala Ciprului, se citeşte, se roagă şi se cântă in limba română.
Școală românească în Cipru, una dintre primele în diaspora
Aceştia sunt o parte dintre copiii românilor care trăiesc aici şi care vin, în fiecare sâmbătă, la şcoala românească. Efortul părinţilor de a-i aduce, uneori de departe, este mare. Dar mai mare e dorinţa lor ca în sufletele copiilor să existe şi o bucăţică din România.
- David, ai fost în România?
- Da, am fost, mi-a plăcut! Am fost la munte și ne jucam și am construit un om de zăpadă și ne jucăm cu bulgări.
- Am mers de multe ori în România, numai vara, la bunicii mei și pentru că verișorii mei s-au născut în Italia, vin și ei în România ca să ne jucăm împreună, spune o altă fetiță.
Prima româncă din Cipru: Mi se pare imposibil să-ți uiți limba maternă
Estimarile neoficiale spun că în Cipru trăiesc în prezent aproximativ 40.000 de români. Ei au înfiinţat una dintre primele şcoli româneşti din diaspora. Inima proiectului este prima româncă stabilită pe insula Afroditei: Cristina Todea Christodoulou.
Cristina Todea Christodoulou - preşedinta Alianţei Românilor din Cipru: Am venit în anul 1963. Pentru mine a fost foarte greu la început și fiind total singură, nu exista niciun alt român... Nu am vorbit și nu existau alți români aici, am învățat limba greacă imediat și am învățat-o foarte bine, dar cred că nu am uitat limba română, pentru că am știut limba română bine și mi se pare imposibil să îți uiți limba maternă. Nu am vorbit-o așa, zi de zi, foarte mulți ani. Cam 30 de ani.
Cristina Christodoulou este sora regizorului Cornel Todea. A fost profesoară de engleză, redactor-şef la revista Cyprus Today şi a fost decorată de preşedintele României cu ordinul „Meritul Cultural”, pentru că, de peste 50 de ani, promovează cu îndârjire, perseverenţă şi dăruire ţara în care s-a născut. Din 1995, alături de alte românce stabilite pe insulă, a înfiinţat Alianţa Românilor din Cipru.
Cristina Todea Christodoulou: Întotdeauna visam să facem ceva mai de durată, mai adevărat românesc, să ne facem așa, o rădăcina mai adâncă. La acea epocă, venise în Cipru o învăţătoare foarte entuziastă și împreună visam să realizăm o școală, ceea ce ni se părea un vis cam nebun. Dar, pe vremea când a fost dl Costin Georgescu ambasador aici, mi-a spus: „Eu va ofer un sediu în incinta ambasadei!”. Și atunci ne-am pornit. Vă spun că nu aveam niciun leu, nicio liră pe vremea aceea și am făcut cozonaci, am vândut, am făcut zacuscă, pentru că în general, activitățile noastre sunt, nu în pagubă, dar nu câștigăm nimic, pentru că noi oferim întotdeauna lucrurile fără bani.
Și în cadrul ambasadei am fost foarte mulți ani, vreo 10 ani aproape.
Acum, de la o clasă, cum v-am povestit, școala s-a extins, avem clase în alte orașe: avem la Larnaca, la Dali, la Limassol, la Pafos și la Paralimni.
Învățătoarea care-i învață pe copiii românilor ce înseamnă „acasă”
„În România există multă verdeață și în Cipru nu există atât de multă, în sensul că Ciprul este o insulă și România este o țară bogată, de verdețuri și de păduri, în sensul asta”, ne spune o fetiță.
Să-i înveţi pe copiii românilor care trăiesc pe acestă insulă şi studiază la şcolile cipriote ce înseamnă să fii român nu este o misiune uşoară. Valentina Cican este învăţătoare la Şcoala Românească. Trăieşte în Cipru de 24 de ani şi reuşeşte să transmită dragostea pentru România, pentru că o are mereu în suflet.
Valentina Cican - învăţătoare la şcoala românească: Sufletul meu este acolo, nici nu se pune problema. Am încercat să prind rădăcini aici, avem o casă aici, pe care am achitat-o cu datorii și eforturi, dar eu tot acolo eu mă gândesc. Avem foarte mulți copii care se întorc în România. Vă spuneam de băiatul meu, care după ce a terminat școal greacă, a terminat facultatea în Anglia. S-a întors din Anglia, a găsit o slujba foarte bine plătită în Cipru, iar acum este de trei ani în România și nici nu se gândește să se întoarcă înapoi în Cipru. (...) Șțiți de ce mă lovesc eu cel mai tare când mă duc în vacanță? De limbaj! Limbajul acela... îmi trebuiesc câteva zile să mă obișnuiesc. Modul acela dur în care ţi se răspunde...
- Și cu toate astea va gândiți să vă întoarceți acasă?
- Da, la pensie.
Leonardo Cican, pictor: „Îmi lipsește tot. Verdele, pietrele de aici nu sunt la fel ca în România”
Nu am întâlnit român plecat care, atunci când vorbeşte despre România, să nu spună acasă, natură, familie, tradiţie, dor. Leornardo Cican adaugă la toate acestea şi credinţă. Este în Cipru de 25 ani. La Şcoala românească predă arte plastice şi a devenit unul dintre cei mai apreciaţi pictori de biserici din partea de sud a insulei.
- Vă lipsește ceva din România? Vă e dor de ceva?
- Asta e o întrebare foarte grea. Nu aș putea să spun. Vă dați seama că îmi lipsește tot: e apa, e aerul, e lumina, e soarele, verdele, pietrele din România nu sunt la fel ca aici. Toată natura, totul. Oamenii, până la urmă. E o mare bucurie să te duci în țară și să auzi limba ta maternă spusă și vorbită și să o auzi așa, încontinuu. Parcă te mai liniștești, parcă te mai așezi, de asta avem nevoie, de ieșirea asta în fiecare an, cu patria-mamă. E un balsam pentru suflet.
Elena Pintiliescu și-a luat cu ea un colț de țară
Balsamul pentru suflet al Elenei Pintiliescu, o altă româncă care trăieşte de 25 de ani din diaspora cipriotă, este colecţia de costume populare. Pentru că a plecat departe de Moldova natală, Elena şi-a luat cu ea un colţ de ţară.
Elena Pintiliescu Berariu: „Am o colecție foarte mare de costume populare, pe care le folosim la orice activitate a noastră. Acesta pe care îl vedeți, îl am de la soacra mea, este un costum foarte vechi, de vară, lucrat la borangic, totul e lucrat de mână și are mai bine de 80 de ani. Sunt mândră ori de câte ori îl port, e încă păstrat foarte bine. Acesta este un costum, a fost de mireasă, a buncii soțului meu. L-am găsit acum și l-am adus și l-am purtat și îl port la orice recepție, unde sunt ambasadori din alte țări. Iar celălalt este un costum care partea de jos... este unul dintre costumele pe care le-am avut acasă, ia o am de la doamna Sofia Vicoveanca”.
Elena face şi ea parte din Alianţa Românilor din Cipru. Nu de puţine ori se ocupă ca gustul de acasă să nu lipsească de la evenimente. Românii apelează la ea pentru a le face sarmale, poale-n brâu, plăcinte sau cozonaci.
„Ne întâlnim între noi, facem lucruri împreună, vorbim limba... e important, altfel vă dați seama că am ajunge să stâlcim cuvintele și ne-am face de râs. Dar Alianța cred că este ceva vital pentru orice român plecat în străinătate, e bine ca ei să se adune undeva, in jurul unui nucleu”, spune Elena Pintiliescu Berariu.
- Ce ai învățat în ultimii 25 de ani în care ai trăit în afară țării?
Elena Pintiliescu Berariu: Înveți că fiind departe, îți iubești mai mult țara. Îți dai seama că de fapt tu ești de acolo și contează foarte mult pentru tine. Se adună și experiența anilor prin ceea ce faci, lucrurile de care te lovești. În schimb, poți face o comparație și asta câteodată e bine, câteodată e rău, pentru că pentru noi, cei plecați, acasă te simți acasă. Acasă te simți „a venit străina, a venit ciprioata!”, iar aici suntem români. Înțelegeți? E chiar și un cântec al grecilor care migrau și spuneau: „În Grecia sunt străini și în străinătate sunt greci”. Și asta e ceva care e valabil pentru toată lumea care migrează.
Un studiul realizat de MKOR în 2017 în dispora românească arată că cei mai mulți dintre românii plecaţi își doresc să se întoarcă acasă DOAR din motive sentimentale. Însă chiar dacă acest studiu nu ar fi existat, concluzia ar fi fost la fel de evidentă pentru oricine a petrecut mai mult timp printre cei care poartă România în suflet.
- Te gândești să te întorci vreodată?
- Știți, am zis că sunt 25 de ani, dar nu simt că am rădăcini. Da, am prietenii de-o viață, suntem de atâta vreme împreună, dacă ar fi să plec, or să îmi lipsească. Dar da, mă gândesc într-o zi să merg acasă. Adică aș vrea dacă mor, acolo să mă îngroape, acasă la mine.
Reporter: Dana Gonţ
Editor web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
