Clasa de alimente de care ne ferim când vrem să slăbim ne prelungește viața

Data actualizării: Data publicării:
mancare carbohidrati paste cartofi
FOTO: Shutterstock

Dietele bogate în carbohidraţi contribuie la reducerea greutăţii corporale şi a cantităţii de grăsime şi îmbunătăţesc totodată funcţia insulinei, sugerează un studiu publicat în jurnalul Nutrients, citat de APP și preluat de Agerpres.

carbohidrati paine paste mancare
FOTO: Shutterstock


Carbohidraţii complecşi conţin în mod natural o cantitate importantă de fibre alimentare, ce se regăsesc în alimentele din surse vegetale şi oferă un plus de volum în cadrul dietei fără a aduce însă şi un aport mai mare de calorii.

Studiul, condus de organizaţia nonprofit Physicians Committee for Responsible Medicine, a demonstrat că o dietă bazată pe plante, bogată în carbohidraţi, poate ajuta la reglarea greutăţii şi a compoziţiei corporale şi la reducerea riscului de diabet de tipul 2.

În timpul studiului clinic randomizat, echipa de cercetători a monitorizat timp de 16 săptămâni aproape o sută de participanţi, împărţiţi în două grupuri - cu o dietă bazată pe plante, bogată în carbohidraţi şi săracă în grăsimi, respectiv cu un plan alimentar neschimbat.

Persoanele din grupul celor cu o dietă bazată pe plante au evitat toate alimentele din surse animale şi au limitat aportul de grăsimi la 20-30 de grame pe zi, fără a avea însă nicio limită în ceea ce priveşte caloriile consumate sau cantitatea de carbohidraţi ingerată. Grupul de control şi-a menţinut dieta obişnuită, care a inclus produse pe bază de carne şi lactate.

Niciunul dintre cele două grupuri nu şi-a schimbat nivelul de activitate fizică.

Potrivit rezultatelor, aportul de carbohidraţi a rămas acelaşi în cazul persoanelor din grupul celor care nu şi-au modificat dieta, însă a crescut semnificativ la subiecţii care au urmat planul alimentar fără produse din surse animale, bazat pe consumul de fructe, legume şi cereale integrale, notează EurekAlert.

La finalul perioadei de monitorizare, indicele de masă corporală, greutatea, cantitatea de grăsime totală şi viscerală, dar şi rezistenţa la insulină au scăzut semnificativ în cazul indivizilor din primul grup, cu o dietă bazată pe plante. În cazul grupului de control nu au fost observate schimbări semnificative.

''Dietele drastice îi conduc de multe ori pe oameni să se teamă de carbohidraţi. Însă cercetarea continuă să demonstreze că aceşti carbohidraţi sănătoşi - din fructe, legume, boabe şi cereale integrale - reprezintă cel mai sănătos combustibil pentru corpurile noastre'', a explicat Hana Kahleova, director în cadrul Physicians Committee for Responsible Medicine şi autoarea principală a studiului.

Rezultatele cercetării susţin rezultate anterioare ale altor studii conform cărora o alimentaţie bazată pe surse vegetale, bogată în carbohidraţi, poate contribui la reglarea greutăţii şi a compoziţiei corporale şi la reducerea riscului de diabet de tipul 2.

Un alt studiu recent, publicat în jurnalul The Lancet, a descoperit că persoanele care consumă o dietă bazată pe produse animale, săracă în carbohidraţi, au o speranţă de viaţă mai mică în comparaţie cu cele care consumă mai mulţi carbohidraţi şi/sau mai multe proteine şi grăsimi din surse vegetale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...