Cine sunt neneții și cum le schimbă modul de viață încălzirea climatică
E un mod de viaţă care a asigurat traiul nomazilor indigeni timp de secole în unul dintre cele mai izolate locuri de pe glob. Neneţii, popor indigen din Rusia, îşi câştigă traiul din creşterea renilor, de-a lungul penisulei Yamal. Acum, însă, se pregătesc să se despartă de trecut, căci tundra lor se transformă. Criza climatică topeşte stratul de permafrost şi le stinghereşte deplasările. Guvernului, însă, încălzirea globală îi oferă acces la zăcăminte de gaze şi petrol încă neexploatate. Avântul sectorului construcţiilor revigorează comunităţile, iar copii ca Raman se pregătesc pentru un viitor foarte diferit de cel al părinţilor lor. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 18:30.
Din văzduh, corturile şi renii neneţilor arată ca nişte hieroglife. Cuprinse, toate, într-un mare cerc.
E un nou loc de odihnă. Toată lumea dă o mână de ajutor.
Renii înseamnă totul pentru neneţi. Tânărul Raman se ocupă imediat de renul său favorit. Iar mama lui e lângă el.
„Peste trei zile, plecăm mai departe, altfel stricăm solul şi nu vom mai putea reveni aici la anul”, spune Nekotșa, mama lui Raman.
Rusia: nomazii crescători de reni îşi văd modul de viaţă ameninţat
Vor pleca din nou curând la drum - dar fără Raman. E ultima lui zi alături de animale şi de familie. Mâine va veni un elicopter ca să-i ia pe copii la şcoală.
„Sunt zorii unei ere noi: copiilor le place să înveţe. Nu vor mai avea atâţia reni câţi avem noi, fiindcă în tundră apar tot mai multe instalaţii de foraj pentru gaze. În consecinţă, renii suferă”, explică Nekotșa.
Cu toate astea, Nekotșa şi soţul ei îşi continuă viaţa de nomazi şi călătoresc tot anul prin tundră, de-a lungul peninsulei Jamal, chiar şi în temperaturi de iarnă care coboară până la minus 50 de grade Celsius.
Ei îl pregătesc cu grijă pe fiul lor Raman pentru viaţa la oraş, deşi el ar prefera viaţa nomadă.
„Cei doi copii mai mari ai noştri sunt deja studenţi. Cel mai mic, Raman, începe clasa a şasea, dar el preferă să stea în tundră, cu renii”, povestește mama.
Pentru băiat, despărţirea e grea. Raman are propriul său ren, câinele său şi libertatea sa - cât e vara de lungă.
„La internat, plâng de dor”, mărturisește băiatul. „Însă îmi plac tehnologia şi matematica. Asta îmi place când mă duc la şcoală”, adaugă el. „Vreau să mă fac pilot”, explică Raman.
El visează ca într-o bună zi să poată zbura peste tundră cu elicopterul şi să-i ducă pe copii la şcoală.
Dar cât va mai fi posibilă viaţa în tundră ? Părinţii lui îşi fac griji pentru animale. Schimbările climatice s-au făcut de mult observate. În plus, tot mai multe companii de petrol şi gaze îşi extind activitatea în tundră.
„Iarna, zăpada e acoperită cu fum de la turnurile şi coloanele lor şi face o crustă tare, astfel încât renii nu pot să pască. Stratul lor de grăsime e de doar un centimetru. Înainte, era de 3-4 centimetri. Mulţi mor. Într-un final, nu rămânem cu nimic. Renii sunt sursa noastră de hrană, haine şi sunt mijlocul nostru de transport”, explică Nekotșa.
O viață nouă îi așteaptă pe copiii neneți și un viitor incert pentru tundră
Soseşte elicopterul, ca să-i ia pe copii.
Nekotșa ştie că nu-şi va mai vedea fiul câteva luni, fiindcă va trebui să-şi ajute soţul în istovitorul drum prin tundră.
Echipajului îi e greu să găsească micile tabere răsfirate pe toată peninsula Jamal, căci nomazii sunt într-o continuă mişcare.
Pe măsură ce stratul de permafrost se dezgheaţă, se formează lacuri, acolo unde nu existase niciodată aşa ceva.
De-acum, Raman va trebui să stea pe loc. Unele materii sunt chiar predate în limba lor, pentru ca elevii nomazi să n-o uite.
Vera predă aici de 25 de ani. Ea vrea ca aceşti copii să fie mândri de originile lor, mândri de cultura neneţilor.
Orele de lucru manual se desfăşoară în aer liber. Pentru Raman, primele zile sunt cele mai grele. În sufletul lui, el este încă în tundră. Doar sora lui îl mai alină.
„Când eram mică, nu vedeam picior de om zile în şir. Acum vezi instalaţii de foraj, fum... Pe de o parte, e bine pentru ţară. Se extrage petrol, care aduce bani. Pe de altă parte, solul nu mai este cum a fost. Asta mă îngrijorează, pentru că aici pasc renii noştri”, spune Viktoria.
Părinţii ei sunt gata să meargă mai departe. Nekotșa conduce călătoria spre nord - pe miile de kilometri care-i despart de Oceanul Îngheţat.
Curând, păşunile vor fi acoperite de zăpadă. Se apropie iarna... şi un viitor incert pentru tundră.
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
