Care dintre dietele la modă sunt bune pentru slăbit, dar și pentru inimă. Recomandările specialiștilor

Data actualizării: Data publicării:
mancare dietetica
Care dintre dietele la modă sunt bune pentru slăbit FOTO: Shutterstock

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, bolile de inimă sunt principala cauză de deces în întreaga lume, dar există modalități de a reduce semnificativ riscul.

Pe lângă exercițiile fizice regulate și lăsatul de fumat, o dietă sănătoasă este o modalitate bună prin care bolile de inimă pot fi prevenite. Există mai multe diete care sunt acum la modă, dar doar câteva respectă recomandările cardiologilor

Experții de top din domeniul nutriției au făcut un ghid al dietelor, în concordanță cu ghidul Asociației Americane a Inimii (AHA), potrivit CNN.

Dieta DASH, care a fost 100% aliniată cu recomandările AHA, este cea care susține cel mai mult sănătatea inimii. DASH - Dietary Approaches to Stop Hypertension (Abordări dietetice pentru a opri hipertensiunea arterială) - contribuie major la prevenirea bolilor de inimă și a accidentelor vascular cerebrale.

Dieta pescatariană, axată pe produse lactate, ouă, pește și alte fructe de mare, dar fără carne sau păsări de curte, se aliniază în proporție de 92% cu recomandările AHA. De asemenea, dieta lacto-ovo-vegetariană, bazată pe lactate și ouă, corespunde în proporție de 86% cu recomandările AHA.

Dieta mediteraneană, extrem de populară, corespunde în proporție de 89% cu recomandările cardiologilor. Dieta a fost plasată pe locul al treilea de nutriționiști, mai ales pentru că include un pahar mic de vin roșu în fiecare zi și nu limitează sarea, a spus autorul principal al ghidului, Christopher Gardner, profesor la Centrul de Cercetare și Prevenție Stanford din California.

Studiile spun că dieta mediteraneană este asociată și cu riscul redus de diabet, colesterol ridicat, demență, pierderea memoriei, depresie și cancer la sân și ajută semnificativ la pierderea în greutate și la sănătatea sistemului osos și a inimii.

Toate aceste diete au multe în comun și au fost grupate în ghid la un „nivel” de top, spune Gardner.

„Practic, am încercat să spunem că o dietă nu trebuie să se alinieze sută la sută recomandărilor pentru a fi bună. Toate dietele de la nivelul superior sunt pe bază de plante”, a mai spus acesta.

Dietele cu un conținut scăzut de carbohidrați, cum ar fi Atkins, se află la ultimul nivel al tiparelor de alimentație sănătoasă pentru inimă, datorită accentului pus pe carne roșie și grăsimi saturate, dar și aportului limitat de fructe și legume.

Dieta vegană cu mai mult de 10% grăsimi și dietele cu conținut scăzut de grăsimi, au fost situate la al doilea nivel, ambele îndeplinind 78% din grecomandările AHA.

Dietele cu conținut scăzut de grăsimi, mai puțin de 10%, adoptate în stilurile de viață vegane și dietele sărace în carbohidrați, cum ar fi South Beach, Zone și indicele glicemic scăzut, corespund în proporție de 64% cu recomandările cardiologilor.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...