Aproape la fel de înalt ca Big Ben, celebrul turn din Londra, şi cu o lungime de 140 de metri, ambarcaţiunea este una dintre cele mai moderne de pe planetă. Totul vine, însă, cu un preţ - 400 de milioane de dolari, mai exact.
Vasul are 8 punţi şi velele sunt manevrate electronic, dar asta nu e tot. Cabina căpitanului e mai mare decât un apartament din centrul Londrei şi are geamuri antiglonţ.
Magnatul rus are o avere de aproape 9 miliarde de dolari şi mai deţine, printre altele, încă un iaht de lux şi un avion Boeing 737.