Scene dramatice într-o comună din Maramureș. Zeci de căprioare au fost omorâte de câinii oamenilor din zonă. Potrivit reprezentanților de la fondul privat de vânătoare Iadăra, doar în acest an 40 de căprioare din totalul de 300 care trăiesc în zonă au sfârşit omorate de câini. Vă avertizăm că urmează imagini și informații care v-ar putea afecta emoțional.
Indiferent de anotimp sau oră, câinii localnicilor atacă animalele fără apărare. O spune Vlad Prună, un vânător în vârstă de 30 de ani care își dedică timpul salvării și îngrijirii căprioarelor.
Vlad Prună, vânător din Mireșu Mare: „Nu le pasă la niciunul, nici măcar dacă le atragi atenția: legați-vă câinii că uite, iarăși a mâncat o căprioară, iar am găsit caprioara sfâșiată. Nu îi interesează!”
A văzut toate nenorocirile în ultimii doi ani, de când se luptă cu fenomenul.
Vlad Prună, vânător din Mireșu Mare: „Am urmarit câinele, a intrat în curte cu o jumătate de ieduț. L-a prins, l-a mâncat și l-am întrebat pe om: ce mănâncă câinele ăsta?, zic. Nu știu ce mănâncă. Îți spun eu. Uite, costița și așa ce se vede, e ieduț de căprioară.”
Din banii săi, Vlad a plătit operaţiile căprioarelor care au supravieţuit. Mai mult, a amenajat în curtea sa un ţarc în care are grijă de Rudi, Bambi şi Rudicel.
Vlad Prună, vânător din Mireșu Mare: „Pe ăsta l-a găsit fratele meu, a auzit cum a zbierat, a fugit și a dat cu niște pietre după câini și au apucat doar să-l muște de spate un pic. Vreo două săptămâni el nu s-a ridicat în picioare.”
Andrei Mureșan, gestionar Fondul privat de vânătoare nr.41 Iadăra: „Dacă aplicăm legea, oamenii ne condamnă că le împușcăm câinii, că nu știu ce.”
Întrebaţi de situaţie, localnicii ridică din umeri.
Localnică din Iadăra, jud. Maramureș: „E adevărat, dar ce putem noi face?! Alții îi tin legați, alții nu.”
Primarul le ia apărarea localnicilor și spune că aceştia au nevoie de câini ca să-şi apere recoltele de atacurile mistreţilor.
Ioan Mătieș - primarul comunei Mireșu Mare, jud. Maramureș: „Păcat de acest incident. Și eu iubesc animalele, dar în același timp nu pot să fiu de acord ca să fie distruse culturile în halul acesta.”
Potrivit legii, lăsarea câinilor în libertate pe fondurile cinegetice se sancționează cu amenzi cuprinse între o mie și trei mii lei. Niciun localnic n-a fost însă amendat până acum.