Un trio inedit de animale inseparabile, alcătuit dintr-un câine, o pisică și un șoarece, a fost adoptat de la un adăpost din Wisconsin, Statele Unite, după ce a fost abandonat de fostul stăpân, informează UPI, citată de Agerpres.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Câinele Sasha, motanul Jack și șoarecele Tweaks au ajuns la adăpostul Oshkosh Area Humane Society după ce fostul lor stăpân nu a mai putut avea grijă de ei și, din fericire, cei trei au fost adoptați împreună.
„Proprietarul a menționat că animalele sunt atașate unele de altele”, a declarat pentru ABC News Cari Tetzlaff, manager în cadrul Oshkosh Area Humane Society. Aceasta a adăugat că legătura dintre cei trei a fost observată în prima seară petrecută la adăpost, când au fost separați spre a le fi evaluată starea de sănătate.
„A devenit imediat evident că Jack era extrem de nefericit. Un membru al personalului a avut ideea să pună câinele înapoi cu Jack pentru a vedea dacă acest lucru are un impact pozitiv”, a explicat Tetzlaff. „Imediat ce Sasha a intrat în încăpere, Jack și-a revenit. Atunci am putut să-l atingem pentru prima oară. Dintr-o dată el s-a simțit mult mai confortabil”, a mai spus ea.
Oshkosh Area Humane Society a publicat pe pagina sa de Facebook imagini cu cele trei animale de nedespărțit.
„Suntem recunoscători noii lor familii pentru că i-a adoptat astfel încât să poată începe un nou capitol din viața lor... împreună! Felicitări acestui trio special și familiei lor”, se arată în mesajul reprezentanților adăpostului.
Noua proprietară a celor trei a ezitat inițial să îl adopte pe șoarece Tweaks, însă s-a răzgândit imediat după ce a observat legătura sa de prietenie cu motanul și câinele, după cum a declarat Tetzlaff.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media