Un câine Shiba Inu abandonat a fost vândut la licitație cu 25.000 de dolari. Cum a ajuns Deng Deng în această situație?
Data publicării:
Un câine abandonat, care a devenit vedetă pe internet în China, a fost vândut la licitație pentru 160.000 de yuani, adică aproximativ 25.000 de dolari.
Câinele din rasa Shiba Inu, care a primit numele Deng Deng, fusese lăsat la un centru de dresaj pentru animale de companie în urmă cu șapte ani, însă proprietarul său nu s-a mai întors după el.
Pentru că proprietarul nu a putut fi găsit, un tribunal din Beijing a decis ca patrupedul în vârstă de 8 ani să fie scos la licitație, relatează BBC.
Licitația online a stârnit un interes enorm, iar Deng Deng a fost vândut pentru o sumă de 320 de ori mai mare decât prețul de pornire, de 78 de dolari.
Licitația trebuia să dureze 24 de ore. Dar intervalul a fost extins cu încă 5 ore, din cauza numărului uriaș de ofertanți.
Shiba Inu, o rasă de câini de vânătoare japonezi, au devenit extrem de populari în ultimele luni și datorită criptomonedei care îi poartă numele. Luna trecută, miliardarul Elon Musk a distribuit o fotografie cu cățelușul său Shiba Inu, Floki.
Deng Deng fusese lăsat în centru și adunase taxe neplătite pentru dresajul lui.
Centrul l-a dat în judecată pe proprietar și i-a cerut acestuia să plătească sumele. Dar pentru că instanța nu a reușit să contacteze proprietarul, a decis scoaterea la licitație a cățelului.
Anunțul postat online și videoclipul au devenit virale pe rețeaua socială Weibo, unde mulți utilizatori și-au exprimat simpatia pentru situația dificilă a câinelui.
Shiba Inu este un câine de vânătoare agil, de talie mică spre mijlocie, cu blană scurtă și cu o față foarte simpatică.
Identitatea cumpărătorului nu a fost făcută publică.