REPORTAJ. Pensionarii speciali din Ministerul de Interne
Câinii şi caii din structurile militarizate ale statului încep să primească respectul cuvenit. Senatul a adoptat o lege prin care, după ce ies din activitate, animalele primesc o pensie de 300 de lei. Un bun argument pentru cei care vor să le adopte. Acum, în unele cazuri se ajunge chiar la eutanasiere.
Ajuns la vârsta pensionării, Beks se bucură acum de o viaţă liniştită în mijlocul unei familii care îl iubeşte. Timp de opt ani a alergat după infractori sau a salvat oameni, în funcţie de misiune. Până într-o zi când a fost ... casat. La ieşirea din activitate a ajuns la un adăpost şi tot ce îl aştepta era eutanasierea.
Adrian Apostol, fost şef al Serviciului de Poliţie Canină: „Sufletul meu era îndurerat, am dat câteva telefoane la prieteni şi prin prieteni am reuşit să îi găsim un loc de cazare."
Mihaela Cobianu, stăpâna lui Beks: „Îşi trăieşte bătrâneţea. Este iubit de către băieţelul meu, de familia mea, este înconjurat de foarte multe animale, liniştit, cuminte"
Adrian Apostol, fost şef al Serviciului de Poliţie Canină: „Nu există termen de comparaţie cu un câine de companie. Ăştia sunt câini care muncesc. Găsesc droguri, găsesc infractori, găsesc tutun”
În acest moment, procedura spune că animalele ieşite din activitate sunt scoase la vânzare. Dacă nu se vând, partenerul câinelui îl poate lua gratuit acasă. Dacă nici acest lucru nu se întâmplă, e trimis la un adăpost, unde dacă nu e adoptat, poate fi eutanasiat.
La un adăpost de cai din Bucureşti am găsit-o pe Vina, o iapă de 28 de ani. După ce a servit ani de zile la jandarmerie a ajuns acum să petreacă o bătrâneţe liniştită într-un adăpost. Alţi cai însă nu au acest noroc, ajung direct la abator unde sunt eutanasiaţi.
Faceţi acum cunoştinţă şi cu Dino, un ciobănesc german aflat la început de carieră. E antrenat de Armată să descopere substanţe explozibile şi bombe.
Plutonier major Robertino Mocanu: „În momentul în care vezi că a reuşit să înteleagă ceea ce are de făcut, pentru tine este o mulţumire sufletească."
Câinii Armatei sunt îngrijiţi de instituţie şi după pensionare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News