Podul de pe care câinii se aruncă în gol
Începând cu anii 1950, în jur de 50 de câini au sărit de pe podul Overtoun din Scoția. Câteva zeci dintre ei au murit. De ce fac asta? Sunt mai multe teorii în legătură cu acest fenomen, unele contradictorii, depinde cine le formulează: biologii, veterinarii, specialiștii în comportament canin. Nimeni n-a găsit însă răspunsul categoric.
Ce se întâmplă pe acest pod scoțian de pe care, aparent, atâția câini au încercat „să se sinucidă” aruncându-se în gol?
Podul leagă malurile râului Overtoun Burn și este construit în 1895, din granit, permițând accesul la conacul Overtoun House, din Milton, Scoția. Este un loc bucolic, numai bun pentru o plimbare.
Însă în decurs de 50 de ani, 50 de câini (ziarele britanice The Sun și Huffington Post menționează chiar un bilanț astronomic, de 600 de câini) s-au aruncat de pe acest pod, căzând în gol 15 metri. Cele mai multe patrupede au murit și mai toți câinii ar fi sărit din aproape același loc (una dintre laturile podului), atunci când timpul era frumos.
Cădere de 15 metri
Evident, această poveste care intrigă a făcut să se vorbească foarte mult despre ea nu numai în Scoția, ci în întreaga lume. Au fost realizate chiar documentare, dar până acum niciuna dintre teoriile avansate pentru a explica acest mister nu este total satisfăcătoare.
Inexplicabilul fenomen se produce atunci când stăpânii se plimbă cu câinii lor pe celebrul pod. Kenneth Meikle povestea pentru The Daily Mail, în 2006: „Mă plimbam cu soția și copiii, când brusc, câinele a sărit”. Din fericire, câinele lor, un Golden Retriever, s-a refăcut, în ciuda căzăturii urâte.
Câinele Donnei Cooper, Ben, un border-collie, a fost mai puțin norocos, în 2005: și-a fracturat o labă, maxilarul și coloana. Veterinarul a decis că nu are rost să-i mai fie prelungită suferința...
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Iar mărturiile se tot strâng. Și odată cu ele, încep să se acumuleze și explicațiile posibile.
Se „sinucid” câinii?
Evident, cei mai puțin raționali invocă paranormalul pentru a explica aceste întâmplări. Conacul ar fi bântuit de foștii săi proprietari. Există o poveste și mai tristă, cu bărbat care și-a aruncat copilul de pe pod, în 1994.
Alții caută explicații mai solide.
Prima întrebare care se pune: ar putea avea câinii capacitatea de a se sinucide? Dr. David Sands, psiholog, specialist în comportament canin și expert judiciar, spune într-un articol fără echivoc: este imposibil ca un câine să-și premediteze moartea.
Joyce Stewart, o altă specialistă în comportament canin, este de aceeași părere. Ea mai aduce un argument: câinii sunt capabili să aprecieze înălțimea de la care pot sări în siguranță.
David Sands are și alte ipoteze: atracția zgomotului cursului de apă sau poate o iluzie optică; sau de ce nu, magnetismul exercitat de niște stâlpi electrici. Și ca să verifice, s-a deplasat la fața locului și a traversat podul cu singurul câine care a scăpat teafăr dintr-o astfel de experiență și care încă mai era în viață: Hendrix.
A încercat să-și dea seama ce suprasolicită și stimulează animalul, astfel încât să-l facă să sară. Poate o percepție vizuală? Nu, spune specialistul, câinele nu vede decât parapetele din granit.
Rămân, atunci, auzul și mirosul.
O teorie rațională
Au venit experți acustici în încercarea de a depista sunetele percepute de câini, nu neapărat de oameni. Fără succes.
David Sexton, specialist în habitat animal, face însă o descoperire interesantă: la piciorul podului depistează urme de șoareci, nurci și veverițe.
Mirosul emanat de aceste trei specii de animale a fost testat pe zece câini: șapte dintre ei au reacționat la mirosul de nurcă. Atunci, responsabile pentru comportamentul inexplicabil al câinilor ar fi aceste animale și gazele emise de puternicele lor glande anale? Cel puțin, teoria aceasta merită coroborată cu încă un element: atunci când timpul e frumos, mirosul nu e modificat. În plus, nurcile, introduse în Scoția în anii 1920, au început să se înmulțească începând cu anii '50, adică exact perioada în care au început „sinuciderile”.
Pentru David Sands, lucrurile sunt clare: motivul care i-ar face pe câini să sară ar fi o combinație de mirosuri, amplificată și de topografia locului, de absența vizibilității pentru câini și de tendința stăpânilor de a se apleca peste parapete pentru a observa cursul de apă.
Deși niciuna dintre teorii n-a putut fi demonstrată, cea cu mirosurile emanate de nurci, care îi atrag irezistibil pe câini, are cel puțin meritul de a fi mai logică.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
