Ediția de debut a celui de-al nouălea sezon al emisiunii Digi Animal Club va fi difuzată sâmbătă, 5 septembrie, ora 13:00, pe canalul Digi Animal World. Aceasta va fi una cu totul specială: peisajul clasic, mai exact studioul emisiunii, va fi înlocuit cu Ferma de Tărtășești, un loc unde telespecatorii vor putea vedea lame, capre, bivoli și chiar vaci africane.
Viviana Cornețeanu, fondatoarea Fermei de Tărtășești, va vorbi despre foarte multe dintre animalele sale în cadrul ediției de sâmbătă, 05 septembrie 2020. Până atunci, aceasta a dezvăluit una dintre premierele înregistrate în comuna dâmbovițeană Tărtășești: „Lamele sunt de Guanaco, originare din Peru. Am avut și Alpaca. Acum avem 2 pui de lamă de Guanaco și e pentru prima dată în 15 ani de când suntem aici și avem pui de lamă născuți la noi. Suntem foarte entuziasmați de ei.”
În următoarele ediții, la Digi Animal Club se va discuta despre pisicile senioare, cu medicul veterinar Rocsana Timotin, iar telespectatorii vor putea descoperi, de asemenea, rase minunate de câini, prezentate de crescători renumiți, dar și de oameni simpli, proprietari pasionați (Daniela Epure – Collie cu păr lung, Adrian Diplan – Boxer, Flori Calcev – Rottweiler, Cătălin Bărgan – Boston terrier). Mai mult decât atât, printre „invitații” emisiunii se vor număra și zimbri, melci sau chiar renumitul Kay, un Shiba Inu Champion Cum Laudae of Romania.
De asemenea, noul sezon al Digi Animal Club va aborda și subiecte mai sensibile. Salvarea, reabilitarea și plasarea în adopție a animalelor fără stăpân sau abandonate se numără printre temele de dezbatere cu Delia Pîrvu, una dintre fondatoarele Asociației Red Panda.