Oana Zamfir a fost un copil pe care, dacă îl întrebai ce vrea să se facă atunci când va fi mare, răspundea în fiecare zi altceva. Ba voia să fie cântăreaţă, pentru că în casă se asculta muzică mai mereu, ba voia să fie actriţă, după ce mai vedea împreună cu părinţii un film pe caseta video împrumutată cu greu de la prietenii de familie. Azi voia să fie o super eroină care salvează planeta, la fel ca eroina ei preferată, Sailor Moon, mâine - astronaut, pentru că cerul, noaptea, la Zărneşti este un spectacol de stele, cum nu se vede în marile oraşe.
A învăţat de mică unde e Carul Mare, care e Luceafărul şi care sunt etapele Lunii. De cele mai multe ori, Oana avea răspunsuri care aveau legătură cu arta. Iar prima care şi-a dat seama de talentul ei a fost chiar educatoarea, care a rămas surprinsă să vadă un copil de 5 ani că memorează perfect o poezie cu mai mult de 10 strofe. Educatoarea a dus-o la primul concurs de talente pentru copii. De acolo, Oana s-a întors cu premiul întâi.
Creativitatea sa debordantă a ieșit la iveală tot mai mult: recita, cânta și juca piese de teatru. Chiar a organizat singură o serbare în clasa a III-a.
La 10 ani a avut primul contact cu televiziunea, la o emisiune-concurs la care a decis singură să se înscrie pentru că era pasionată de filme. Timidă şi cu o pereche de ochelari voluminoşi la ochi, a surprins pe toată lumea când a câştigat toate premiile puse în joc la acea emisiune, şi asta pentru că s-a dus foarte pregătită. Era 1997 şi tot ce îşi dorea erau două perechi de role – pentru ea şi sora ei, dar şi o maşină de spălat automată pentru mama. Ceea ce s-a şi întâmplat.
În primul an de liceu a luat cursuri de actorie. A jucat într-un scurtmetraj şi a primit primul sfat de la un celebru actor: „Dacă te faci actriţă, să nu te duci la Bucureşti, în jungla aia”. Nu s-a gândit atunci că va veni ziua în care va trebui să aleagă între o viaţă liniştită la Braşov şi una cu multe necunoscute, în Capitală. Mai avea încă 3 ani de liceu în faţă şi multe lucruri de învăţat până la acel moment. Tot în liceu s-a apucat în mod natural de lecţii de canto. Devenise cântăreaţa liceului – colegii şi profesorii erau de fiecare dată curioşi, la fiecare serbare sau bal, să afle ce piese va mai cânta Oana. Îşi aminteşte şi acum: prima piesă pe care a cântat-o în faţa tuturor a fost „Torn”, de Natalie Imbruglia.
Când ai astfel de calităţi, poate părea firesc ca o persoană să îşi transforme talentul în meserie. Însă în cazul Oanei nu a fost aşa. Momentul alegerii facultăţii a fost unul cât se poate de dificil. Instinctul îi spunea să meargă “la actorie, în Bucureşti”, raţiunea îi spunea să rămână în Braşov, deoarece intrase deja la Litere. Însă nu s-a întâmplat niciuna din cele două. Tocmai văzuse un film care i se păruse tare bun în acel moment – „Ce-şi doresc femeile”, cu Mel Gibson şi Helen Hunt. Iar Oanei i s-a părut cel mai cool job din lume să lucrezi într-o agenţie de publicitate, să te joci cu idei, să creezi campanii şi spoturi publicitare. Şi-a imaginat că aşa trebuie să fie în realitate, exact ca-n film. Aşa că a căutat pe Google “facultate publicitate Bucureşti”. Rezultatul căutării a fost “Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării”. La acel moment era singura facultate din ţară care avea acreditată secţia Publicitate. Şi aşa a pornit spre Bucureşti.
La întrebarea “ţi-ai dorit dintotdeauna să faci televiziune?”, Oana îşi aminteşte râzând de acest moment şi de faptul că a ajuns la Jurnalism dorindu-şi de fapt Publicitate, dar şi de momentul în care mama ei i-a spus, pe la 12 ani, „tu trebuie să faci televiziune”. Mama era încântată de înclinaţiile artistice ale Oanei, de felul ei articulat de a vorbi şi de talentul ei la scris compuneri premiate la olimpiade. Nu s-a gândit prea mult când a spus-o, dar Oana crede că acolo s-a deschis calea ei către televiziune în mod absolut inconştient - când mama a spus cu toată convingerea că asta trebuie să facă în viaţă.
Studentă la Jurnalism, Oana nu visa să facă televiziune nici măcar în punctul în care se afla. S-a orientat până la urmă către specializarea Relaţii Publice şi se visa deja lucrând la departamentul Comunicare într-o companie. Doar că, într-o zi, o colegă de grupă a rugat-o să o însoţească pentru o probă la radio şi aşa a ajuns să dea şi ea o probă de voce. A luat proba şi de a doua zi a fost angajată. Au urmat 3 ani de radio în care a fost reporter de teren, redactor şi prezentator de ştiri, dar şi realizatoarea matinalului de weekend.
Telefonul a sunat într-o seară. Era o altă prietenă care voia să se asigure că are informaţia corectă: „Oana, tu ai terminat jurnalismul, nu? Se deschide o televiziune nouă, nu mulţi ştiu de proiectul ăsta, dar caută oameni. Hai, trimite şi tu un CV!”. Exact aşa a început călatoria Digi24 pentru Oana, care atunci avea 24 de ani. Îşi aminteşte că nici măcar nu se numea Digi24 la momentul respectiv, numele nu era stabilit încă, dar când s-a dus să dea proba a intrat într-o redacţie gălăgioasă, plină de oameni entuziasmaţi, mulţi dintre ei deja vedete. A fost chemată la Digi24 să dea o probă pentru prezentator meteo, apoi pentru horoscop, dar până la urmă locul ei a fost la ştiri. La doar o lună de la angajare dădea primul jurnal, e adevărat, „la perete” . După lansarea Digi24, pe 1 martie 2012, Oana a prezentat matinalul de weekend. Au urmat ştirile din cursul săptămânii, pe parcursul anilor, chiar tronsonul de seară, iar din 2015 şi până în prezent Oana Zamfir apare în fiecare zi la Digi24 de la 10 la 13.
Tot din 2015 şi până în această vară, Oana a fost prezentatoarea emisiunii „Ca-n Filme”, la Digi24. Crede că nimic nu e întâmplător şi că a ajuns să facă această emisiune tocmai pentru că a fost dintotdeauna pasionată de filme şi de actorie. Îşi aminteşte că de fiecare dată când realiza interviuri cu actori sau regizori era fericită şi entuziasmată, exact ca un copil în faţa bradului de Crăciun, înconjurat de cadouri. Iar pasiunea pentru filme a făcut din ea o alegere firească în momentul în care Digi24 a decis să transmită în exclusivitate în România Gala Premiilor Oscar. Timp de 5 ani, Oana a realizat ediţiile speciale dedicate acestui eveniment cinematografic.
Când nu e la pupitrul ştirilor, în regim de news alert, breaking news, în dezbaterea temelor momentului, îmbrăcată în sacou şi pe tocuri, Oana aleargă. La propriu. Iubeşte mişcarea, sportul în general, şi se consideră o norocoasă că e genul sportiv, care reuşeşte să găsească plăcere în sport, nu doar durere sau chin. Practică mai multe tipuri de mişcare, de la cycling la yoga şi spune că fără sport nu crede că ar putea trăi sau funcţiona. Şi cu siguranţă nu ar putea face faţă presiunii de a fi 3 ore în direct, zilnic.
Filmele şi muzica sunt în continuare marile ei pasiuni, la care nu renunţă nici în ruptul capului. Oana bănuieşte că şi-a cam obosit vecinii din cauza cântatului prin casă, dar glumeşte mereu că măcar le livrează muzică bună. „Acum repet o piesă de Etta James, deci nu cred că au foarte multe motive să se plângă”.
Ce vrea Oana să facă în viitor? Nu e foarte sigură că are rost să-şi facă prea multe planuri. Deja viaţa i-a dovedit că planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg, aşa că nu crede că merită să risipească energia. Îşi doreşte, în schimb să reuşească să acorde mai mult timp pasiunilor ei, familiei şi prietenilor şi să reuşească mereu, indiferent de context, să rămână autentică.
