Exclusiv Ministrul Agriculturii vrea să limiteze importurile de carne de pasăre, miere, făină și mălai din Ucraina

Data publicării:
carne de pui la supermarket
ANPC: „Folosirea în produse a unor aditivi alimentari, omologaţi de instituţiile de specialitate nu este periculoasă pentru consumator”. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Ministrul Agriculturii vrea să limiteze importul altor produse agricole din Ucraina, pe lângă cereale. Florin Barbu a dat ca exemplu carnea de pasăre, mierea, făina de grâu sau mălaiul, unde consumul este acoperit din producția internă. Subiectul urmează să fie discutat cu ministrul ucrainean al Agriculturii, a precizat el la Interviurile Digi24.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Vorbesc cu ministrul ucrainean, care a acceptat această schemă de interdicție pe 30 de zile. Schema propusă de Guvern a fost foarte bună. Ucraina este de acord ca pe o perioadă de 30 de zile să nu intre cerealele în România”, a spus Barbu.

Ministrul a spus că va discuta cu oficialii ucraineni și despre licențierea altor categorii de produse, pe lângă cereale.

„Voi pune în discuție, acolo unde România are anumite produse și are grad de autosuficiență de 100%, să încercăm să limităm accesul lor în România, pentru a ajuta fermierii și procesatorii români. Să vă dau un exemplu: pe carnea de pui, România are grad de autosuficiență de 100%. La fel pe miere, pe făină, mălai”, a explicat ministrul.

În acest moment, în magazinele din România se găsesc produse ca ulei, zahăr sau făină din Ucraina.

„Am identificat anumite cantități, dar trebuie luată o anumită măsură. Am propus ca majoritatea produselor care intră în România, de exemplu ulei vrac, și o societate din România îl importă, face doar ambalare și comercializare, putem pune cheltuielile în prețul de cost al acestui produs și un adaos comercial de 5%. Pentru că nu e procesator sau producător, este un simplu distribuitor”, a spus ministrul.

„O să avem discuții bilaterale și voi pune pe tapet și aceste produse pe care România le produce și avem un grad de autosuficiență de 100%. Dacă nu se va ajunge la un numitor comun, venim cu altă schemă, prin care dacă importă produse din Ucraina vrac și în România nu se face decât ambalare, putem veni în fișa de cost al produsului să bage cheltuielile de ambalare, de transport și un adaos comercial de maxim 5% și atunci nu cred că va mai fi competitiv cu procesatorul român și cu grânele și floarea soarelui din România”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Care sunt cele mai bogate 10 familii din lume. Trei dintre ele conduc propriile țări
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona. Mai cresc pensiile în 2025? Indexarea și Mica Recalculare, în aer
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...