Fosta studentă care a cerut reguli mai dure pentru hărțuirea sexuală în SNSPA: Inițiativa a fost semnată și de Bulai

Ema Stoica Data actualizării: Data publicării:
interviu
Adela Alexandru la Interviurile Digi24.

Adela Alexandru, fostă studentă la SNSPA expertă în egalitate și gen la Centru FILIA, a vrut să schimbe Codul de Etică al facultății, astfel încât să existe definiții mai clare pentru ceea ce înseamnă „hărțuirea sexuală”. Chiar dacă inițiativa a fost semnată de peste 600 de persoane, inclusiv de profesorul Alfred Bulai, în final răspunsul a fost unul negativ din partea conducerii SNSPA. Adela a vorbit la Interviurile Digi24.ro despre cum spirala tăcerii din societate și regulile vagi descurajează victimele să ia inițiativa și să semnaleze abuzurile.

Ema Stoica: Cum a fost interacțiunea cu profesorul Alfred Bulai?

Adela Alexandru: Specializarea mea nu mi-a permis prea multă interacțiune cu dumnealui. Însă ce pot spune este că întotdeauna cursurile dânsului aveau anumite glumițe evoluate, mai ales în ceea ce privește anumite persoane, care dintre studentele sale sau dintre studenții săi își anume își asumau anumite principii feministe.

Mai multă interacțiune am avut în momentul în care, împreună cu mai multe colege, am co-fondat o inițiativă studențească prin care ceream la momentul 2016 schimbarea Codului de etică la SNSPA, în așa fel încât hărțuirea sexuală să fie mai bine reglementată în materie de definiții, pași care trebuie urmați, respectiv măsuri de prevenire și sancțiuni.

Îmi amintesc că domnul Alfred Bulai, care era și membru al Senatului Universității, a considerat acest demers unul lăudabil și chiar a semnat petiția noastră la un curs cu zeci de studenți, în așa fel încât să încurajeze persoanele care erau în amfiteatru să-i urmeze mișcarea.

Ema Stoica: Ce v-a spus Alfred Bulai, când i-ați pus în față inițiativa care ar fi modificat regulamentul tocmai în cazul hărțuirii sexuale, de care este acuzat acum?

Adela Alexandru: La momentul acela, inițiativa noastră, a unor studente, a fost lăudată de mai multe cadre didactice, inclusiv de domnul profesor Alfred Bulai. Demersul nostru a fost considerat unul care reflectă în totalitate valorile pe care noi le învățăm și ni le însușim la Facultatea de Științe Politice. Însă, asta nu a dus mai departe la implementarea propunerilor noastre, ci mai degrabă a fost o tărăgănare a situației care s-a întins pe parcursul la mai bine de 2 ani și care într-un final nu s-a terminat decât cu o adresă din partea SNSPA, semnată de rectorul Universității. Aceasta menționează că propunerile pe care noi le solicităm se regăsesc deja în documentele interne SNSPA. Lucru care nu este adevărat. În 2019 a fost modificat parțial Codul de Etică. Odată cu această modificare a fost extinsă puțin și definiția hărțuirii sexuale.

În continuare definițiile sunt vagi. Nu există niște exemple concrete de comportament care se încadrează la “hărțuire sexuală” și, mai mult decât atât, lipsesc cu desăvârșire niște pași specifici pe care persoanele care trec prin hărțuire sexuală să îi poată parcurge în momentul în care vor să raporteze.

Ema Stoica: Reglementările actuale ale Codului Etic se aplică în „cazul Bulai”?

Adela Alexandru: Asta depinde în totalitate de Comisia de Etică. După cum spuneam, în definiția hărțuirii sexuale din Codul de Etică nu există niște exemple concrete. Nu există niște exemple despre ce înseamnă sau dacă astfel de comportamente de tipul dezbrăcatului ar putea intra sub umbrela hărțuirii sexuale. Ele nu sunt specificate cu subiect și predicat, nu sunt puse într-o listă. Asta revine comisiei să stabilească în ce măsură se vor aplica niște sancțiuni profesorului.

După cum probabil știți, s-au autosesizat și alte autorități, în speță Poliția, care îl anchetează penal și așteptăm să vedem ce alte măsuri se vor pune în aplicare.

Ema Stoica: Care sunt acele linii roșii care ar trebui să nu fie depășite în relația dintre un student și un profesor?

Adela Alexandru: Hărțuirea sexuală are o definiție foarte clară în legislația din România. Legea 202/2002 specifică în felul următor: hărțuirea sexuală este un comportament nedorit cu conotație sexuală, care poate fi exprimat fizic, verbal sau non-verbal și care are ca efect lezarea demnității unei persoane. Deja putem să scoatem de aici niște trăsături foarte clare ale unui comportament care este inadecvat în orice fel de spațiu public, inclusiv în universități. 

În momentul în care comportamentul este nedorit, în momentul în care comportamentul face acea persoană să se simtă inconfortabil, vorbim deja despre situații de hărțuire sexuală.

Ema Stoica: Alfred Bulai spunea despre acele jocuri în care studenții ajungeau să imite un act sexual sau alte situații cu tentă sexuală, că ajută pe parte sociologică să se descopere studenții. Ar trebui să existe aceste jocuri în universități?

Adela Alexandru: Bineînțeles că nu. Acestea de experimente nu au ce să caute în universitate. Ele depășesc cu mult caracteristicile despre care vorbeam mai devreme.

Ema Stoica: Pe de altă parte, în argumentele aduse în societate se regăsesc acele studente sau acei studenți care acceptă aceste avansuri și relația intimă cu un profesor. Sunt acestea niște relații sănătoase?

Adela Alexandru: Mă întorc fix la ceea ce spuneam mai devreme. Diferența de putere este un concept fundamental atunci când vorbim despre situații de hărțuire sexuală. Ceea ce începe ca un comportament de hărțuire sexuală, dacă continuă cu o relație, cu siguranță că nu se bazează pe niște principii care au legătură cu consimțământul.

Pentru că, în momentul în ca o studentă și un profesor construiesc o astfel de relație, probabil se construiește pe niște tehnici de manipulare pe care profesorul și de cele mai multe ori și cu o diferă considerabilă de vârstă, le aplică de la bun început.

Alfred Bulai, sociolog și profesor la SNSPA, a fost acuzat de mai multe studente de hărțuire sexuală și manipulare. Modul de operare al profesorului pare să fi fost perfecționat încă de la jumătatea anilor 90. Alfred Bulai organiza, pentru studenții din anul I și al II-lea stagii de practică, în mediul rural. Urmau seri în care se consumau băuturi alcoolice, jocuri și provocări cu tentă sexuală.

La final, studenții erau chemați rând, pe rând în camera profesorului pentru a le fi prezentate concluziile. Acolo provocările profesorului atingeau apogeul. Mai multe foste studente au spus pentru Snoop.ro cum au ajuns să se dezbrace în fața profesorului, într-un episod traumatizant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când iese Elena Udrea din închisoare. Decizia finală a magistraților
Digi FM
Cum au reacționat doi turiști cehi care s-au întors în România după 7 ani: „Țara încă are farmecul ei”
Pro FM
A murit Tito Jackson, fratele lui Michael Jackson. Steve Manning: Ar fi suferit un atac de cord în timp ce se...
Film Now
Reacția lui Tom Hardy, după ce Charlize Theron a mărturisit că s-a simțit amenințată de prezența lui la...
Adevarul
Femeia care a afirmat prima că imigranții din SUA mănâncă animale de companie recunoaște că sunt informații...
Newsweek
Atacatorul care a vrut să-l ucidă pe Trump a dat un interviu în Newsweek România. Ce spunea în 2022?
Digi FM
Un vlogger român, uimit de ce a găsit într-un supermarket din Ucraina, aproape de granița cu Rusia: „Este...
Digi World
Câți bani au cheltuit doi tineri ca să călătorească în 65 de țări din lume, în doar nouă luni: „Trebuie să...
Digi Animal World
Momentul când un tigru atacă un porc mistreț în India, surprins de un fotograf. Imaginile sunt greu de urmărit
Film Now
Heather Locklear, despre cum a fost la întâlnire cu Tom Cruise. Dezvăluiri după 40 de ani ale actriței din...
UTV
Sean Penn are o noua iubita. Cine este Valeria Nicov, moldoveanca in varsta de 26 de ani alaturi de care a...