Exclusiv Aurescu: Unii au indicat 8 decembrie termen limită pentru Schengen, e greșit. Cei care ne dau sfaturi nu și-au negociat nici salariul

Data actualizării: Data publicării:
Untitled
Ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Foto: captură video Digi24.ro

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, vineri, la Interviurile Digi24.ro, că este un mit că la Consiliul European se putea fixa un calendar pentru luarea unei decizii în privința aderării la Schengen. El a respins declarațiile „unora” care au indicat termenul de 8 decembrie ca fiind unul fix, ridicând astfel foarte mult așteptările în România.

„Este un anumit mit că la Consiliul European se putea fixa un calendar pentru luarea unei decizii. Au fost diverși care au ridicat așteptările, unii au indicat termenul de 8 decembrie ca fiind fix, ceea ce a ridicat foarte mult așteptările în România și asta este greșit. Sper să nu se mai facă acest lucru, pentru că nici eu, nici domnul președinte Iohannis nu am spus niciodată că 8 decembrie este un termen limită.

Dacă vă uitați la tot ce am spus eu în acest an și am numărat cel puțin 15 interviuri în care am fost întrebat despre când aderăm la Spațiul Schengen, am dat același răspuns. Eu am văzut momentul 2011, când iarăși s-a supralicitat în mod eronat un anumit termen pentru aderare și nu s-a întâmplat. Iată că au fost unii care au făcut același lucru și acum și au ridicat degeaba așteptarea pentru 8 decembrie.

Pentru orice fel de dosar munca diplomatică nu se face prin fixarea unor termene arbitrare artificiale, ea înseamnă construcție, migală, lucru cărămidă cu cărămidă, etapă cu etapă până ajungi la un rezultat. Când ajungi la un rezultat, atunci îl anunți. Asta înseamnă să-ți faci treaba profesionist.

Am văzut tot felul de sfaturi care ne-au fost date de către persoane care habar n-au ce înseamnă negocierile sau care nu și-au negociat niciodată nici măcar propriul salariu. Aș vrea să rugăm pe toată lumea ca să lăsăm diplomația română, cei care se pricep, să-și facă treaba, așa cum am făcut-o și acum. Împreună cu Administrația Prezidențială, împreună cu premierul, sub conducerea Președintelui României, ne-au adus într-un punct în care beneficiem de cea mai mare susținere în acest moment pentru aderarea la Spațiul Schengen decât am avut-o din 2011 până în prezent. Tot ceea ce am reușit să facem până acum s-a datorat unei munci de construcție. Diplomația nu înseamnă că te duci și zâmbești frumos șăgalnic câteva minute, spui o glumă și ai rezolvat. Diplomația în momentul de față înseamnă lucru intens, profesionist, muncă de migală, detaliu. Ați văzut cât de complicat a fost să ajungem la votul pozitiv al Olandei, la susținerea Olandei, sau la susținerea Suediei. Toate acestea se fac prin construcție și ele se construiesc pe un profil al României care este mult mai conturat astăzi.

Este o eroare să ne autovictimizăm. Dacă continuăm să facem lucrul acesta, ne atacăm propria noastră stimă de sine ca națiune, dăm apă la moară Rusiei și forțelor populiste și naționaliste care, din păcate, nu lipsesc nici în România, și nu reușim să mergem mai departe.

Eu am văzut lucrul acesta și în procesul pe care l-am câștigat la Haga. Și atunci au existat tot felul de personaje, unele care apar și acum și care vorbesc despre Schengen și care spuneau cum o să pierdem sau o să luăm jumate din platoul continentat. Uite că a fost o muncă de migală, în care am construit pas cu pas, noi am făcut-o, în România, nici cu firme de avocatură străine. Am câștigat pe merit și am reușit să convingem CIJ și să extindem România cu 9.700 de km pătrați. Asta am făcut-o cu capul sus, cu argumente, ferm, profesionist”, a afirmat Bogdan Aurescu.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...