Galerie foto: Cum l-a salutat Joe Biden pe prințul conducător al Arabiei Saudite, țară pe care președintele SUA a numit-o stat „paria”

Președintele american Joe Biden și prințul saudit Mohammed bin Salman s-au salutat „bătând pumnul” - genul de salut care presupune un contact fizic minim, adoptat în timpul pandemiei de coronavirus -, în loc să-și strângă mâna, vineri, în timpul vizitei pe care liderul de la Casa Albă o face în Arabia Saudită. Vizita lui Joe Biden este urmărită cu mare interes, atât din punct de vedere al limbajului corporal, cât și al retoricii, în contextul în care Statele Unite vor să reseteze relațiile cu Arabia Saudită, stat pe care președintele american l-a numit „paria”, după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, despre care serviciile de informații americane afirmă că a avut loc cu aprobarea prințului saudit.