Bursele internaționale, în scădere după întreruperile globale la sistemele informatice

Data actualizării: Data publicării:
Opening Bell at the NYSE in New York
Foto: Profimedia Images

Investitorii sunt acum cu ochii pe graficele financiare ale pieței, care înregistrează scăderi în urma blocajului major al serviciilor informatice din întreaga lume, provocând presiune în piață și teamă față de riscuri, arată analiștii XTB, companie de tranzacționare pe bursele internaționale, într-un comunicat de presă. 

„Teama investitorilor față de risc s-a intensificat în ultimele ore, odată cu știrea care anunța întreruperea globală a serviciilor informatice, fiind afectate bănci, aeroporturi, companii feroviare, posturi de televiziune precum Sky News, burse precum LSE și serviciile de securitate cibernetică, inclusiv serviciile cloud ale Microsoft. 

Acțiunile sunt, în general, în scădere în cursul zilei de vineri și este de așteptat ca această întrerupere să afecteze marile companii de tehnologie, care acum încearcă să rezolve criza. 

De altfel, deja prețul acțiunilor Microsoft a scăzut cu aproximativ 1,9% în tranzacțiile înainte de deschiderea pieței de capital. Aceasta vine într-un moment delicat pentru piețe, când există îngrijorări cu privire la instabilitatea politică din SUA, la un posibil nou mandat pentru Donald Trump și o încetinire a economiei din statele dezvoltate. 

În acest moment, nu se știe cât va dura întreruperea, mai ales că încă este necunoscută cauza. Totuși, este greu de crezut că riscul va reuși să-și revină semnificativ în Europa sau în SUA până când această problemă nu va fi rezolvată, explică analiștii XTB.

Fiecare sector se află acum sub presiune. 

Yen-ul a crescut la începutul sesiunii europene, deși aurul rămâne aproape de minime. FTSE 100 este, de asemenea, în scădere vineri, fiecare sector fiind sub presiune. 

Cele mai slabe performanțe înregistrate din cauza întreruperii globale a serviciilor de internet sunt în sectoarele de materiale de bază, imobiliare și financiare. Incertitudinea și presiunea vor fi numitorii comuni ai crizei aflată în plină desfășurare, care se va menține până la rezolvare și, desigur, până la identificarea motivului care a provocat atacul, subliniază analiștii XTB”, arată comunicatul. 

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume.

Marile companii aeriene americane au ordonat ca zborurile să fie oprite la sol vineri, invocând probleme de comunicații, în timp ce alți transportatori, companii media, bănci și firme de telecomunicații din întreaga lume au raportat, de asemenea, că întreruperi de sistem la Microsoft le perturbau operațiunile.

Partenerii noștri