ZIUA REGALITĂȚII. Monarhia a înfruntat crize şi conflicte
În plus, conflictele politice au dus şi la două abdicări: una provocată de greşelile politice ale lui Carol al II lea în 1940, imediat după pierderea Basarabiei şi a Ardealului de Nord, cealaltă forţată, impusă Regelui Mihai de guvernul comunist, prosovietic al lui Petru Groza.
Carol I însuşi a vrut să se retragă
Primul moment de cumpănă pentru dinastia de Hohenzollern s-a produs în anul 1870. Liberalii intrau deseori în conflict cu domnitorul, iar înfrângerea Franţei în războiul cu Prusia a impulsionat sentimentele filofranceze ale politicienilor, fapt care îl leza pe prusacul domnitor Carol.
„În realitate, un sentiment antidinastic a fost aproape permanent în primii ani de domnie ai lui Carol. Şi atunci avem episodul iremediabil comic al republicii de la Ploieşti şi o agitaţie de stradă care, adăugându-se la scandalurile neîncetate din Parlament, l-a adus pe Carol în pragul hotărârii de a abdica”, povestește Andrei Pippidi.
La 11 martie 1871, Carol cheamă locotenenţa de la care preluase domnia în 1866. Când ajunge la Palat, bătrânul Lascăr Catargiu îl convinge pe principe că adversarii săi sunt o minoritate şi că plecarea lui ar fi dezastruoasă pentru ţară.
„În momentul în care, în 1871, viitorul rege aduce la putere un guvern de nuanţă conservatoare, condus de un om înţelept şi calculat, marele boier Lascăr Catargiu, în momentul acela lucrurile se vor linişti, iar guvernarea Lascăr Catargiu are meritul de a stabiliza situaţia politică. Trebuie să spunem că, după aceea, colaborarea dintre Carol şi cei mai mulţi dintre tinerii liberali radicali a fost foarte bună şi m-aş referi doar la relaţia de colaborare excepţională şi cu totul deosebită dintre Ion Brătianu şi Carol I”, a afirmat Alin Ciupală.
Un alt moment dificil pentru monarhie a fost cel din anul 1907 când toată țara este cuprinsă de răscoală. Mulţi ţărani trăiau la limita subzistenţei, victime ale unor învoieli agricole abuzive. Presa socialistă afirma că reacţia în forţă a autorităţilor ar fi făcut 11.000 de victime.
„Era şi pericolul ca una dintre marile Puteri vecine, ori Rusia, ori Austro-Ungaria să găsească pretextul de a invada ţara. Această teamă, întemeiată sau nu, a fost însă cu siguranţă în mintea conducătorilor României. Şi atunci s-a intervenit în forţă. Da, o forţă, care sunt convins iarăşi, din documentele pe care le-am văzut, a fost accentuată, exagerată, în cazurile în care comandanţii soldaţilor, ofiţeri superiori, aveau ei înşişi interese ca moşieri în regiunea unde fuseseră trimişi să restabilească ordinea. 11.000 nu, dar a fost o rană deschisă”, a mai spus Pippidi.
Principele moştenitor Carol a dezamăgit
Următorul moment de cumpănă pentru dinastie a fost moartea regelui Ferdinand în anul 1927, moment care a risipit stabilitatea constituţională. Principele de coroană Carol renunţase de două ori la drepturile sale dinastice, din cauza unor legături amoroase.
Supărat pe propriul său fiu, regele Ferdinand l-a numit moştenitor pe nepotul lui, Mihai. El a devenit rege în 1927, la numai 5 ani, sub regenţă. Prin complicităţi politice, Carol al II lea revine însă la tron în 1930, iar în 1938 instalează un regim de dictatură personală. În plus, o dată cu invadarea Cehoslovaciei, apoi căderea Poloniei şi prăbuşirea Franţei tot sistemul de alianţe al României dispare.
„În 1940, România va fi izolată pe plan internaţional, iar această izolare şi-a spus cuvântul”, a comentat Alin Ciupală.
Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 prin care se cere cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei îl găseşte pe Carol al II lea complet lipsit de sprijin.
„S-a întrunit un Consiliu de Coroană în aceeaşi noapte, care a decis cu un vot formal că trebuie să reziste, că deocamdată trebuie să înceapă negocieri cu sovieticii. Sovieticii au răspuns a doua zi cu o altă notă ultimativă prin care fixau termenii evacuării”, a povestit Dorin Dobrincu.
Regele Carol al-II-lea, fără aliaţi
Presaţi de URSS, ignoraţi de Germania lui Hitler în care Carol al II lea îşi pusese speranţe, membrii Consiliului de Coroană cedează ultimatului sovietic fără ca armata română să tragă vreun foc.
„Nu trebuia să cedăm. Că aveam armata acolo, că aveam sute de mii de oameni pe Nistru. Asta e o slăbiciune a regelui Carol, dar nu a avut curajul, că el avea puterea, Consiliul de Coroană era consultativ, nu era hotărâtor”, a comentat Neagu Djuvara.
După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, România cedează şi nordul Transilvaniei fără luptă. Situaţia lui Carol al II lea este fără ieşire.
Abdică la 6 septembrie 1940 şi îi urmează la tron Mihai, în vârstă de 19 ani, sub conducerea de facto a lui Ion Antonescu. Prelungirea războiului mult dincolo de graniţele României Mari periclita însă orice argument al României la încheierea păcii ce avea să urmeze. Au început negocieri paralele cu Alianţii printr-un grup de experţi de la Ministerul de Externe.
„Vechile partide şi Majestatea Sa Regele erau de părere că Antonescu ne-a angajat într-un război nebunesc şi că nu aveam ce căuta până în Kuban şi la Stalingrad şi că trebuie să ieşim cât mai curând din război. Aşa că se făcea la acest Minister de Externe o treabă paralelă cu telegramele oficiale pe care le primeam, erau telegrame secrete ale căror răspuns şi nici trimiterea nu erau văzute de secretarul şi la cea a ministrului de Externe, Mihai Antonescu”, a mai afirmat Neagu Djuvara, fost angajat al Ministerului de Externe în 1944.
La 23 august 1994, Regele Mihai i-a mai cerut încă o dată mareşalului Antonescu să oprească războiul împotriva URSS şi a Aliaţilor, însă în urma refuzului, Ion Antonescu este arestat. Unele voci ii reproşează regelui acest moment, acuzându-l că a înlesnit ocupaţia sovietică.
„Refuz chiar să iau în discuţie această absurditate. Din punctul meu de vedere, nu-i aşa. 23 august a fost o hotărâre salvatoare. Şi ar fi fost poate şi mai bine dacă ar fi fost luată mai devreme”, este de părere Andrei Pippidi.
Mihai I, ultima barieră contra dictaturii
Nici greva regală din 1945-1946 și nici marile manifestaţii anticomuniste nu puteau să schimbe deciziile de la Yalta din februarie 1945 de împărţire a sferelor de influenţă şi nici intenţia lui Stalin de a duce la capăt sovietizarea României.
În ziua de 30 decembrie 1947, regele Mihai este forţat să abdice.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
