Zeci de persoane s-au adunat deja în faţa noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş, unde va fi înmormântată Regina Ana

Data publicării:
curtea de arges 2

 

Câteva zeci de persoane, în majoritate vârstnici care se declară susţinători ai regalităţii, s-au adunat în faţa noii catedrale din Curtea de Aregş, unde la ora 15.00 va începe ceremonia religioasă de înmormântare a Reginei Ana.

Printre cei care au sosit deja la Catedrala din Curtea de Argeş se numără localnici, dar şi susţinători ai Familiei Regale care au venit de la zeci sau chiar sute de kilometri distanţă pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Unii au adus cu ei steaguri ale României sau ale Casei Regale ori fotografii ale membrilor Casei Regale a României.

Potrivit unui anunţ făcut de Casa Regală, publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş, la ceremonia religioasă urmând să asiste reprezentaţi ai Familiei Regale a României şi ai celorlalte familii regale care au venit în România pentru funeralii.

Autorităţile din judeţul Argeş au mobilizat un număr impresionat de forţe de ordine, atât în Curtea de Argeş, cât şi pe traseul pe care cortegiul funerar îl va parcurge până la noua catedrală din municipiu, unde se află mormintele membrilor Familiei Regale.

Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat pentru News.ro că sute de reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Argeş, ai Poliţiei Locale Curtea de Argeş, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Jandarmeriei sunt mobilizaţi astfel încât funeraliile reginei să se desfăşoare fără incidente.

Conform programului stabilit de către Casa Regală, slujba de înmormântare a Reginei Ana în pronaosul noii Catedrale Arhiepiscopale din Curtea de Argeş începe la ora 15.00, moment care va fi vestit de clopotele bisericilor ortodoxe din Curtea de Argeş.

”Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş, iar presa va avea acces numai în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş”, transmite Casa Regală.

sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri