Surorile Ilinca şi Monica sunt eleve în clasa I. Pentru mulţi colegi de generaţie aceasta înseamnă că sunt la vârsta jocurilor şi a lipsei de griji. Cele două surori, însă, au un program riguros de activităţi extraşcolare, care include ore în şir de pian, balet şi dans. O zi obişnuită arată ele două fete ca un adevărat maraton.
„La ora 12:00 le iau de la şcoală şi venim direct aici la Palat, unde avem pian în jur de ora 1 şi jumătate, după care ne întoarcem repede acasă, le dau ceva să mănânce, după care ne întoarcem repede în jur de 4-5 pentru a începe fie ora de balet, fie dansul”, spune Mona Teodorescu, părinte.
Efortul constant poate deveni la un moment dat copleşitor, recunoaşte mama, dar rezultatele se văd în premiile care se tot adună. Să obţină locul I la concursuri naţionale a devenit deja pentru fete o obişnuinţă.
„Programul lor e destul de greoi, pentru că pentru un copil de 8 ani până la ora 8 jumătate-9 e târziu, dar văd că rezistă”, mai spune mama fetelor.
Da, acum rezistă. Dovadă că mai au ceva energie şi pentru episoadele de joacă obişnuită copiilor de vârsta lor. Dar apucă rar asemenea momente. Mai mult între repetiţiile de la balet şi dans, când simt mai multă nevoie de relaxare.
„La dans... nu prea. Când repetăm o dată și apoi încă o dată și mă înnebunește”, admite Ilinca Teodorescu, elevă.
Nu sunt singurele exemple de copii pentru care părinţii îşi doresc de la vârste mici o pregătire intensă deopotrivă artistică şi intelectuală.
Mircea abia este în clasa pregătitoare, însă poate spune că la şcoală chiar se odihneşte, dacă ţinem cont de activităţile suplimentare.
„Am vrut pian pentru că mami a vrut, iar copilul s-a adaptat foarte uşor şi îi place. Apoi, tot mami a considerat că germana i-ar fi de folos pentru dezvoltarea lui ulterioară şi l-am înscris şi la germană. Și am optat şi pentru cor”, spune Elena Gorea, părinte.
În astfel de cazuri, părinţii sunt convinşi că un asemenea program este o investiţie în viitorul de succes al copiilor. Ca în orice domeniu, opiniile sunt împărţite.
„Scena este cea care îi atrage cel mai tare pe părinţi şi pe copii, deopotrivă. Dacă nu exagerăm, pe partea asta cu scena, suntem de acord. Dacă vor să facă din asta o meserie şi pleacă spre o şcoală, un liceu vocaţional, iarăşi este în regulă. Emoţia mea este acolo unde, ca orice lucru exagerat, să vrei neapărat să îl vezi vedetă, să îl duci peste tot doar doar...”, susține Camelia Munteanu, director artistic la Palatul Copiilor.
„Ar trebui ca micuții să fie lăsați să-și exprime singuri dorințele. Părinții le oferă atât de mult din dorințele lor personale, îi trimit la canto, pian, sport, iar copiii nu mai au timp sa-și dezvolte propriile lor dorințe”, declară Simona Trifu, psiholog.
Odată cu anii, activităţile extraşcolare se restrâng şi se concentrează asupra unor obiective care au legătură strânsă cu şcoala. De exemplu, la Colegiul Tudor Vianu din Capitală, de câteva ori pe săptămână un grup de elevi rămâne după cursuri şi se pregătesc suplimentar la informatică. Asta înseamnă responsabilitate, seriozitate şi multe, multe ore de muncă, atât la şcoală, cât şi acasă. Nu de puţine ori îi prinde miezul nopţii învăţând cu plăcere şi consecvenţă.
Între cele două extreme de vârstă pe care le-aţi văzut până acum este important ca părinţii să păstreze un echilibru. O spun psihologii, care ştiu că orice copil are nevoie de un timp al lui, pentru joacă şi prieteni.
„Există și copii care pot foarte mult în plan intelectual, dar nu pot susține emoțional. Fie sunt prea mici, fie sunt insuficient maturizați din punct de vedere al voinței, au nevoie de mai mult timp de joacă. Dacă sunt solicitați prea devreme, ajung să strălucească din clasa a II-a până în clasa a V-a și să clacheze un pic mai târziu”, exemplifică psihologul Simona Trifu.
Și, nu în ultimul rând, este important să înţelegem cu toţii ceva. Sub presiunea alegerilor făcute exclusiv de părinţi, succesul copiilor riscă să sfârşească în capcanele performanţei.