Beatificarea înseamnă pentru Biserica Catolică recunoașterea publică a sfințeniei unei persoane și presupune un întreg proces care poate sa dureze de la câțiva ani la câteva secole.
Exista două căi prin care poate fi demonstrată sfințenia candidatului: minunile înfăptuite sau moartea pentru credință.
Congregația Pentru Cauzele Sfinților de la Vatican evaluează cererea de beatificare formulată de episcopul diecezan și se începe o minuțioasă muncă de cercetare. Toate sunt decise la Roma.
„Nu întotdeauna erau cu adevărat sau dovedeau în viața lor sfințenia, de aceea episcopii încet-încet împingeau spre Roma, ca Roma să decidă, nu ei. Pentru că la început, dacă poporul aclama că e sfânt, atunci imediat era declarat sfânt. De exemplu, dacă noi eram în primul secol creștin și murea Papa Ioan Paul al II-lea și scriau toți pe pancarte Santo Subito, sfânt imediat, era clar, era gata, era sfânt”, explică Francisc Ungureanu, postulator pentru beatificarea şi canonizarea Monseniorului Vladimir Ghika
În a doua jumătate a secolului al XII-lea, procesul de beatificare era decis de Scaunul Papal. La începutul secolului al XX-lea, a apărut departamentul Secțiunea Istorică și a Consultarii Medicale, care s-a ocupat exclusiv de procesele de beatificare și canonizare.
În prezent, procesele de beatificare și canonizare se desfașoara sub jurisdicția Congregației pentru Cauzele Sfinților.
„Procesul de beatificare și canonizare în Biserica Catolică se desfășoară astăzi după normele stabilite de Fericitul Papă Ioan Paul al doilea și de către actualul Papă Emerit Benedict al XVI-lea. În aceste norme se prevăd două mari faze. O fază care este la nivel diecezan sau eparhial și o fază care are loc la nivelul Congregatieri pentru cauzele sfinților de la Sfântul Scaun”, spune dr. Coriolan Mureșan, specialist în Drept Canonic.
Primele docmente analizate în timpul procesului de beatificare sunt scrierile viitorului sfint.
„Acest lucru este făcut de cenzori, dar există și sprijinul unor istorici, cel pițin trei istorici, care vor analiza toate materiale pe care le-a scris în timpul vieții servul lui Dumnezeu”, precizează Coriolan Mureșan.
Al doilea moment important în procesul de beatificare este strângerea marturiilor celor care au cunoscut persoana ce urmează sa fie sanctificată.
„După aceea, vom avea interogarea tuturor martorilor. Martori care l-au cunoscut pe servul lui Dumnezeu sau toti cei care pot da o mărturie în acest sens. Trebuie să existe mărturii scrise ale tuturor, pe cât posibil, care mai apoi sunt contrasemnate de către notar și de către oficialii care se ocupă de procesul de beatificare la nivel eparhial”, spune specialistul în Drept Canonic.
În cazul celor care au murit pentru credința, se recunoaște automat calitatea de martir pe care aceștia au dobândit-o în urma sacrificiului. Monseniorul Vladimir Ghika se încadrează în această categorie.
Dosarul de beatificare al monseniorului Vladimir Ghika nu este singurul care pledează pentru ridicarea la rangul de „Fericit” al unui prelat român de confesiune catolică.
În acest moment este în lucru și un dosar pentru beatificarea episcopilor greco-catolici care au murit in închisorile comuniste.
Legenda spune că monseniorul Vladimir Ghika a înfăptuit o minune. În timpul vizitei sale în Japonia, împăratul Hiro Hito i s-a destăinuit că îşi doreşte un fiu care să-l moştenească la tron, pentru ca avea numai fete.
Misionarul român i-a dat binecuvîntarea şi după nouă luni miracolul s-a produs, împărăteasa a născut un băiat.
Încă din anii 70, Arhiepiscopia de Paris ar fi vrut sa înceapă procesul de beatificare pentru Monseniorul Vladimir Ghika, dar proiectul a fost abandonat pentru a nu îngreuna situația Bisericii Catolice din România. Abia la începutul anilor '90, Biserica Catolică din țară a inițiat alcătuirea dosarului de beatificare. În ziua de 27 martie 2013, Papa Francisc a autorizat promulgarea decretului prin care s-a recunoscut martiriul părintelui Ghika, ucis din ură față de credință.