Victor Ponta, sub control judiciar

Data actualizării: Data publicării:
ponta-60884

Victor Ponta este cercetat sub control judiciar într-un nou dosar de corupţie. Acuzaţiile sunt folosirea influenţei în scopuri ilegale şi complicitate la spălare de bani. Aceeaşi măsură au luat-o procurorii şi în cazul lui Sebastian Ghiţă.

Anchetatorii susţin că prietenul fostului prim-ministru ar fi plătit 220 de mii de euro pentru ca Victor Ponta să apară în România alături de fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, gest care ar fi fost recompensat cu un loc pe listele PSD pentru Camera Deputaţilor.

Într-un răspuns pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al lui Tony Blair a precizat că onorariul primit pentru vizita în România a fost donat în scopuri caritabile.

Marți seară, Victor Ponta a fost vizitat acasă de poliţişti, care l-au anunţat ce interdicţii presupune controlul judiciar.

„N-am voie să fac declaraţii. Tocmai mi-a zis procurorul. N-am voie să fac declaraţii!”, a declarat marți fostul premier al României la ieșirea de la DNA Ploiești.

O oră şi jumătate a stat Victor Ponta în biroul procurorului de caz. A aflat că este anchetat sub control judiciar pentru că ar fi vândut un post de deputat. Cu 220 de mii de euro, spun procurorii, bani pe care i-ar fi folosit pentru a-şi construi o imagine de politician apreciat pe plan internaţional. Anchetorii susţin că Victor Ponta ar fi aranjat în 2012 ca fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, să-l viziteze în România şi să pară că a făcut-o din proprie iniţiativă. A şi reuşit.

Am fost foarte impresionat, pentru orice lider social-democrat o întâlnire cu Tony Blair, cel care a condus 10 ani guvernul laburist britanic, e o ocazie extraordinară”, spunea Victor Ponta în 26 martie 2012.

Atunci părea o vizită istorică. Acum procurorii spun că a fost un aranjament.

„Pentru a crea aparenţa că vizita fostului lider străin în România nu are loc la iniţiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Victor Ponta ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi”, se arată într-un comunicat DNA.

Vizita lui Tony Blair în România nu l-a mulţumit numai pe Victor Ponta, ci şi pe Sebastian Ghiţă. A fost biletul de intrare în Parlament, spun procurorii. Omul de afaceri ar fi plătit cei 220 de mii de euro, dar nu direct, ci prin două firme pe care le controla la acea vreme prin interpuşi. Deputatul neagă însă toate acuzaţiile.

Jurnaliști: Aţi intervenit sau aţi intermediat vizita lui Blair în România, inclusiv întâlnirea cu domnul Ponta?

Sebastian Ghiță: Nu-l cunosc pe domnul Blair.

Jurnaliști: Aţi dat bani vreodată pentru a fi trecut pe liste, pe un loc eligibil, ulterior devenind deputat astfel?

Sebastian Ghiță: Exclus.

Procurorii spun că în schimbul banilor, Victor Ponta l-a impus pe Sebastian Ghiţă pe un loc eligibil în organizaţia PSD Prahova.

Într-un răspuns pentru Digi24, reprezentanţii fostului premier al Marii Britanii spun că „Tony Blair a fost invitat să ţină un discurs despre viitorul Europei de către Fundaţia Multimedia pentru Democraţie Locală. Onorariul plătit de Fundaţie pentru discurs a fost donat în totalitate organizaţiilor de caritate patronate de domnul Blair."

A treia persoană spre care procurorii îşi îndreaptă acuzaţiile este Sorin Adrian Chirilă, un apropiat al lui Sebastian Ghiţă. Este persoana care a gestionat multe dintre firmele deputatului şi, spun procurorii, este cel care ar fi semnat transferul de bani din firmele lui Sebastian Ghiţă către organizaţia care s-a ocupat de vizita lui Tony Blair - Fundaţia Multimedia pentru Democraţia Locală.

Procurorii spun că Victor Ponta a încercat să ascundă provenienţa banilor prin două contracte pe care le-a semnat cu fundaţia care a intermediat vizita. Fostul premier al României a negat însă totul pe o reţea de socializare şi a anunţat că va contesta controlul judiciar impus de procurori în cazul său.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...