URSS în vremea lui Lenin. „Comunism de război”, foamete și inflație de 10.000%
Potrivit datelor oficiale, între toamna anului 1917 şi primăvara lui 1922, populaţia Uniunii Sovietice a scăzut cu aproape 13 milioane de oameni. Foarte mulţi dintre aceştia au fost victime ale aşa-numitului „comunism de război”. Acesta a însemnat impunerea prin forţă a exproprierilor, naţionalizărilor şi a autorităţii partidului unic. În ianuarie 1921, noua putere comunistă se confruntă cu primele proteste. Extenuaţi şi înfometaţi, muncitorii din Petrograd au ieşit în stradă ca să ceară eliberarea deţinuţilor politic, muncitorilor şi ţăranilor şi dreptul la opinie. Revolta a fost înăbuşită în sânge.
Prima măsură din Noua Politică Economică a fost suspendarea cotelor pretise ţăranilor şi înlocuirea lor cu un impozit fix. În plus, ţăranilor li s-a permis din nou să îşi aducă şi să îşi vândă singuri produsele în pieţele din oraşe.
Micile ateliere - brutăriile, croitoriile şi alte asemenea - au putut fi redeschise. Fabricile şi întreprinderile mici şi mijlocii au fost date în administrarea foştilor proprietari, comerţul a redevenit în mare măsură privat. Marile uzine şi reţelele de transport rămâneau controlate integral de stat.
O altă decizie importantă a fost reabilitarea banilor. Începând din 1918, bolşevicii au tipărit cantităţi enorme de bancnote pentru ca, provocând o inflaţie de peste 10.000 la sută, să distrugă implicit instrumentul de schimb, banul.
Experimentul nu a făcut decât să blocheze aprovizionarea populaţiei şi a economiei într-un stat cu peste 130 de milioane de oameni. Graţie Noii Politici Economice, apare prima unitate monetară a bolşevicilor, cu acoperire în aur, cervoneţul.
Efectele au îmbunătăţit relativ repede situaţia, dar nu au însemnat revenirea la normalitate. În primul rând, renunţarea la rechiziţia forţată de la ţarani a venit abia pe 15 martie 1921, în zilele în care era zdrobită revolta marinarilor de la Krondstadt. În 1920, an secetos, imensa majoritate a ţăranilor fusese obligată să trimită în oraşe inclusiv grâul de sămânţă astfel că şi recolta din 1921 a fost compromisă. Primul an de NEP a fost unul de foamete. Au fost afectaţi 33 de milioane de oameni din Rusia şi Ucraina, din care mai mult de 5 milioane au murit.
Una dintre cele mai afectate regiuni a fost zona cernoziomului de pe Volga. Aceste întinderi cu sol fertil furnizau de obicei cantităţi masive de grâne, inclusiv pentru Europa. Acum nu îşi mai hrăneau nici locuitorii.
Recolta totală ajunsese la 15% din cantitatea dinainte de război. În primăvara lui 1921, ţăranii se hrăneau cu iarbă, scoarţă de copac şi şobolani. În oraşe, situaţia era la fel de gravă. Cu organismul slăbit, mulţi s-au îmbolnăvit de tifos exantematic şi holeră.
Deşi gropile comune erau din ce în ce mai multe, liderii bolşevici nu recunoascut situaţia până în luna iulie şi nici atunci oficial, ci prin câteva personalităţi cunoscute în Occident. Scriitorul Maxim Gorki, loial regimului, a făcut un apel pentru ajutorarea populaţiei.
Ministrul american al comerţului, Herbert Hoover, a oferit imediat prin „Administraţia Americană pentru Ajutor Umanitar” acelaşi sprijin pe care îl dăduse şi altor state europene după primul război mondial. Lenin s-a declarat ofensat să primească ajutor umanitar de la cel mai mare stat capitalist al lumii, dar nu a avut încotro. În vara lui 1922, organizaţia americană a hrănit 11 milioane de oameni. Alte 3 milioane primeau alimente de la asociaţii umanitare din alte ţări.
După doi ani, organizaţia lui Hoover şi-a încheiat activitatea în URSS. Se dovedise că sovieticii exportau grânele din ajutoare ca să cumpere utilaje, iar în plină foamete, Leon Troţki cheltuia milioane de dolari ca să cumpere arme din Germania.
Anii 1925-1926 au fost ani de relativă bunăstare economică. Suprafaţa cultivată a reuşit să o egaleze pe cea dinainte de război. Dar economia, victimă a administraţiei bolşevice din ce în ce mai birocratică, se refăcea mult mai greu. Acest fapt a făcut ca ţăranii să se bucure o mai mare bunăstare, iar păturile urbane să trăiască în acelaşi gri din vremea „comunismului de război”. CEKA, primul nume al poliţiei politice comuniste, făcea ravagii. Persecuţia politică şi religioasă, execuţiile sumare nu s-au oprit nici un moment.
În drumul spre construirea comunismului, le explica Lenin colegilor, Noua Politică Economică era un ocol, nu o întoarcere la punctul 0. „Am comis nenumărate erori şi crima cea mai mare ar fi să nu înţelegem că am depăşit măsura”, admitea liderul bolşevic. El preconiza ca NEP să dureze o perioadă îndelungată. Dar Lenin a murit pe 21 ianuarie 1924.
Succesorul său, Stalin, a avut nevoie de câţiva ani să-şi anihileze competitorii din primul cerc al puterii. Obsedat de ideea un atac concertat împotriva Rusiei, conştient că în lipsa industriei va fi înlăturat printr-un puci cu sprijin extern, şi folosindu-se de cerinţa marxistă a unui proletariat numeros, Stalin decretează în 1928 primul plan cincinal. Este sfârşitul NEP şi reluarea atacului contra ţărănimii.
Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
