Un american și un austriac au ales să se călugărească în România

Data publicării:
american-1

A crescut într-o familie de catolici, din New Orleans, dar încă din adolescenţă a decis că vrea să-şi descopere propria cale. Aşa că Stephen a început să citească diferite cărţi din biblioteca tatălui său. Drumul spre ortodoxie i-ar fi fost deschis de romanele scriitorului rus Feodor Dostoievski.

În cele din urmă, la terminarea liceului, Stephen s-a convertit la ortodoxism, în ciuda protestelor familiei sale catolice. „Când am menţionat această convertire prima dată, ei au reacționat foarte tare şi foarte împotrivă și din cauza asta m-am convretit în ascuns”, spune acesta.

A absolvit studiile universitare cu media 9,50 şi a primit licenţa în contabilitate. A fost, apoi, angajat al uneia dintre cele mai mari bănci din Statele Unite, iar în timpul liber a continuat să citească despre religia ortodoxă, despre dogmele și tradițiile ei. Cu toate astea viaţa lui nu era aşa cum şi-o dorea.

Astfel că, atunci când a împlinit 40 de ani a renunţat la viaţa din Statele Unite pentru a-și găsi calea.

A ajuns mai întâi la mănăstirea Vatopedi de pe muntele Athos. Acolo a întâlnit un călugăr român, care l-a îndrumat spre mănăstirea Oașa, din judeţul Alba. A venit aici şi când a fost uns călugăr, a primit numele Sava.

A fost o surpriză pentru mine când am venit aici în România că mă simt mai acasă, mai confortabil cu români decât cu americani. Simt că aici am mai multe în comun cu cei care trăiesc”, spune părintele Sava.

Cum a ajuns Thomas părintele Serafim

Tot la mănăstirea Oașa, reporterii Digi24 l-au găsit și pe Thomas Steingasser, un tânăr de 31 de ani din Gratz, Austria. Povestea lui seamănă izbitor cu cea a părintelui Sava. Botezat catolic, începe în timpul liceului să-şi caute calea. De aproape un an trăiește la mănăstire, ca fratele Serafim.

Am studiat teologie catolică, dar, în ultimul an, m-am decis, am descoperit Biserica Ortodoxă”, spune fratele Serafim.

Călugării nu se sfiesc să spele băile, să cureţe camerele musafirilor sau Biserica. Fiecare are atribuţii bine stabilite.

„Nu sunt obligaţi să vină aici, asta înseamnă că trebuie să fie ceva, trebuie să găsească ceva care nu găsesc altundeva”, explică părintele Iustin Miron, starețul mănăstirii Oașa.

Pe lângă cei doi frați străini, la mănăstirea Oașa și-au mai găsit liniștea alți 20 de călugări.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Panică la un spectacol de circ în Italia: leii si tigrii din arenă s-au răzvrătit, iar oamenii au...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...