Trupul Reginei Ana a fost adus în țară
FOTO: INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA
ACTUALIZARE. Sicriul cu trupul Reginei, înfășurat în Stindardul Reginei, este purtat de soldați ai Regimentului de Gardă „Mihai Viteazu”, îmbrăcați în costume de ceremonie.
GALERIE FOTO. SURSA: inquamphotos.com/ Octav Ganea
ACTUALIZARE. Avionul TAROM - o cursă de linie - în care se află trupul Reginei Ana a aterizat în jurul orei 15:05. Pe aeroport așteaptă membri ai familiei regale - toate fiicele Reginei, cu excepția Irinei (Custodele Coroanei, principesa Margareta, precum și principesele Sofia, Maria și Elena) - și o gardă de onoare, precum și un sobor de preoți catolici și ortodocși.
Trupul Reginei Ana va ajunge în ţară astăzi după-amiază. La ora 15.15, sicriul va ajunge la Aeroportul Otopeni, unde va avea loc un serviciu religios. După ceremonie, sicriul va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Înmormânatarea va avea loc sâmbătă, la Curtea de Argeş.
Regina Ana - un destin aparte
Regina Ana a devenit un personaj familiar în România abia după 1989. Ana de Bourbon-Parma a intrat într-un moment crunt din istoria României. În ţară se aflau 1 milion de ostaşi sovietici, forţă de ocupaţie. Instituţiile erau epurate, închisorile erau pline de deţinuţi politici, iar perspectivele ţării sumbre. Occidentul hotărâse să accepte extinderea influenţei sovietice în tot răsăritul Europei până la Berlin. Abdicarea forţată a Regelui Mihai şi exilul au făcut ca nunta sa cu principesa Ana de Bourbon-Parma să aibă loc în Grecia, unde monarh era unchiul regelui Mihai.
Ana de Bourbon-Parma a intrat în familia regală a României în împrejurări neobişnuit de tensionate.
Dacă în 1948, societatea românească nu ar fi trăit tragedia sovietizării, căsătoria sa cu regele Mihai ar fi avut loc la Bucureşti şi ar fi fost celebrată cu bucurie de întreaga naţiune. Toate rapoartele diplomatice ale vremii, dar şi mărturiile contemporanilor arată cât de iubit şi popular era regele, iar simpatia s-ar fi răsfrânt fără îndoială și asupra logodnicei. Abdicarea forţată şi exilul au făcut însă ca nunta să aibă loc în Grecia, unde monarh era unchiul regelui Mihai, iar cei doi tineri să-şi înceapă căsnicia în condiţii de-a dreptul modeste. Regina Ana a devenit un personaj familiar în România abia după 1989.
Londra, noiembrie 1947, nunta principesei Elisabeta, viitoarea regină a Marii Britanii şi a Commonwealth-ului. Printre invitaţi, tânărul rege al României, Mihai I, văr cu miresa. Bunica sa, Maria de Saxa-Corburg Gotta, marea Regină a Unirii Românilor, era nepoata reginei Victoria, ca şi bunicul viitoarei regine.
Venit la Londra dintr-o Românie copleşită de perspectiva sovietizării, regele Mihai a folosit mare parte din timp ca să afle prin legăturile sale de familie dacă Marea Britanie va acorda vreun ajutor ţării sale. Dar întreaga Europă de Est era deja ocupată de Armata Roşie, iar rudele îl sfătuiau să nu se întoarcă în ţară.
Atmosfera de sărbătoare de la Londra l-a prins însă la un moment dat pe Regele Mihai. La un dineu dat de Jean de Luxembourg, o cunoaşte pe tânăra principesă Ana de Bourbon Parma. Şi, apoi graţie unei seri la film cu tinerii din familie, se împrietenesc.
Născută la Paris, la 23 septembrie 1923, fiică a principelui Rene de Bourbon Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei, viitoarea soţie a regelui Mihai, trecuse deja prin multe dificultăţi. Nu era o răsfăţată. Refugiată la New York după ce Danemarca a fost ocupată de nazişti, tânara de 17 ani a lucrat ca vânzătoare la o florărie, în timp ce tatăl se angajase la o companie de gaz, iar mama la un pălărier.
După doi ani, în 1943, Ana se înrolase voluntar în Armata Franceză. A fost şofer pentru spitalele militare şi a bătut drumurile din Maroc, Algeria, Italia şi Germania, riscându-şi de multe ori viaţa:
Regina Ana, „Profesionistii”: „La început am condus o ambulanţă. Era o muncă foarte grea. Foarte grea pentru că vedeai multă suferinţă. Tineri despre care ştiai că o să moară şi nu puteai face nimic pentru ei, decât, uneori, să îi ţii de mână. Întotdeauna trebuie să oferi dragoste dacă poţi. Nu aveau părinţi, nu aveau pe nimeni. Erau foarte tineri şi am văzut multe asemenea situaţii.”
Eforturile soldatului Ana de Bourbon-Parma au fost răsplătite cu gradul de caporal, apoi de locotenent, iar la sfârşitul războiului cu o decoraţie - Crucea de Război a Franţei.
Directă, energică, educată, dar şi foarte încăpătânată, Ana l-a cucerit pe regele Mihai care a cerut-o în căsătorie la doar o săptămână de la prima întâlnire. A răspuns "da", deşi viaţa la care o invita suveranul României era riscantă. Simplul fapt că regele s-a întors acasă, în România, după nunta Elisabetei, putea să îl coste viaţa.
Şerban Papacostea, istoric: „Logodnica lui l-a avertizat "tu va a ta mort", te duci la moarte. Dar, şi asta e un gest remarcabil, a venit, a ţinut să-şi facă datoria.”
Chiar dacă nu a fost regină-domnitoare a României, Ana de Bourbon Parma a acceptat să trăiască potrivit regulilor impuse de vechea Constituţiei Regală a ţării. Şi nu a fost simplu. Principesă catolică, a acceptat că viitorii ei copii vor fi ortodocşi. Din acest motiv, nici părinţii şi nici fraţii săi nu au avut voie să vină la nuntă.
Au existat şi dificultăţi politice legate de căsătorie. Occidentul se resemnase că Europa de Est rămâne pradă comunismului aşa că nici Franţa, nici Danemarca, ţări legate de familia miresei, nici Marea Britanie, unde domneau rudele regelui Mihai, nu au acceptat ca nunta regelui exilat să aibă loc pe teritoriul lor.
Soluţia a venit de la regele Paul al Greciei, fratele reginei mamă Elena. Nunta a avut loc la Atena, la 10 iunie 1948.
Lipsiţi de avere, cei doi tineri au trăit o vreme între Florenţa, unde regina Elena avea o proprietate şi Copenhaga, în Danemarca, la mama Anei. În 1951, cei doi se mută în Marea Britanie, într-un sat din nordul Londrei, unde îşi câştigă existenţa făcând muncă de fermieri. Apar primele fiice: Margareta, Elena şi Irina.
Regele începe să câştige mai bine din 1956 când începe să lucreze ca pilot al companiei aeriene Lear. Aviaţia era o veche pasiune a regelui împărtăşită şi de soţia sa. Lucrează apoi vreme de şapte ani în electronică pentru aviaţie. Se nasc principesele Sofia şi Maria.
Principesa Margareta: „Noi am trăit ca nişte oameni normali, am lucrat, am muncit, am mers la şcoală, el a muncit pentru familie şi mama mea a muncit. Am trăit în exil ca o familie absolut normală, am trăit în Anglia, într-un sat mic, după aceea în Elveţia, unde tatăl meu era pilot, şi nu a plecat cu un tren plin de aur. Nu, nu contrariu. ”
Va rămâne pentru totdeauna în memoria şi în sufletele noastre drept unul dintre cele mai importante simboluri de înțelepciune, demnitate şi un reper deosebit de conduită morală.
În primele decenii de comunism şi exil, regina Ana l-a sprijinit îndeaproape pe rege în eforturile sale de a atrage atenţia Occidentului asupra situaţiei teribile din ţară. Regele a girat Comitetul Naţional Român care se dorea un guvern al României libere în exil. La scurt timp după abdicare, a explicat situaţia la Londra, apoi a mers în Statele Unite, s-a întâlnit cu preşedintele Truman, dar şi cu oficiali de rang înalt de la Pentagon. Pe măsură ce conivenţa dintre Moscova şi marile cancelarii occidentale a devenit evidentă, regina a încercat să-şi protezeje familia de apăsarea permanentă a nesfârşitelor probleme româneşti.
Principesa Margareta: „Cum a fost copilăria dvs? Fericită. Fericită, dar cu o umbră care planează pentru că regele era trist. Regele era trist şi nu a vorbit prea mult la început pentru că i-a fost atât de dor de ţara noastră şi tot ce se întâmpla aicea, el a ştiut, şi minciunile, cum spuneţi, cum a suferit populaţia aicea, persoanele care fuseseră arestate şi torturate în închisori.”
Dar în această atmosferă încărcată de veştile rele din ţară, principesele îşi amintesc şi astăzi rugăciunea Tatăl Nostru din copilărie, rugăciune spusă în familie, seară de seară, în româneşte. După cum îşi amintesc şi chipul bunicii de la Florenţa, regina mamă Elena pe care regina Ana o iubea foarte mult şi care le-a explicat fiicelor ce înseamnă moştenirea lor regală şi apartenenţa la România.
În mijlocul problemelor politice şi ale greutăţilor financiare, Regina Ana a fost geniul răzbătător al familiei în exil. Iar în ciuda neajunsurilor, a spus într-unul din rarele sale interviuri, că s-a considerat întotdeauna o femeie fericită. Iată ce povestea regele Mihai:
"Când aveam dificultăţi, asta se întâmpla des, ne adunam toţi şi Regina ne spunea să stăm liniştiţi un moment şi să ne gândim Sus, poate ne vine de acolo o inspiraţie; şi de multe ori inspiraţia chiar venea. Din multe impasuri aşteptând un gând de deasupra noastră. Tăcerea omului în faţa lui Dumnezeu este ascultată şi luată în serios".
Prima primire de care Regina Ana a avut parte în România, în decembrie 1990, nu a fost una de bun venit. Ţara de poveste a soţului ei nu era încă accesibilă. Întâlnirea pe care Ana o aşteptase 40 de ani a eşuat. Regimul Iliescu-Roman se temea atât de tare de regele Mihai încât nu i-a permis nici să se închine la mormintele strămoşilor săi de la Curtea de Argeş. Familia regală a fost întoarsă din drum pe autostrada Bucureşti-Ploieşti şi escortată cu brutalitate spre Otopeni.
Regina Ana s-a aflat însă alături de regele Mihai şi de Paşte, în aprilie 1992, când după adoptarea Constituţiei republicane din 1991, liderii de la Bucureşti au acceptat ca familia regală să vină în ţară. Bucuria spontană care a adunat sute de mii de oameni în preajma Regelui şi la mănăstirea Putna şi Bucureşti rămâne un eveniment memorabil în întreaga istorie postdecembristă a României.
A fost începutul sutelor de călătorii pe care regina Ana le-a făcut apoi în toate colţurile României încurajând meritele şi respectul pentru vechile valori româneşti.
Întotdeauna sinceră şi naturală, regina Ana a împrăştiat în jur nobleţe. A trecut zâmbind peste dificultăţi şi i-a cucerit inclusiv pe cei care au ignorat-o sau au vorbit-o de rău la un moment dat. O regină care a aşteptat toată viaţa binele pentru ţara ei interzisă, dar care nu a ezitat niciodată să îl răspândească.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
