În şirul oamenilor Unirii de la 1918, basarabeanul Ion Inculeţ este iniţial omul Revoluţiei Ruse. În 1917 devine deputat în Sovietul oraşului Sank Petersburg. Imperiul era în fierbere, fiecare naţionalitate vroia cel puţin autonomia, dacă nu chiar independenţa. Ion Inculeţ, apropiat de şeful guvernului provizoriu, Aleksandr Kerenski, este trimis la Chişinău să coordoneze mişcarea reformatoare din Basarabia.
Aici, încurajate de revoluţie, obştiile săteşti cer autonomia administrativă şi economică a Basarabiei, iar la 1 mai 1917 adunarea de la Odessa a 10.000 de ofiţeri români din fosta armată țaristă împinge lucrurile mai departe, spre autonomie politică. S-a ajuns astfel la alcătuirea Sfatului Ţării, menit să facă posibile aceste revendicări. Politician consecvent şi negociator abil, Ion Inculeţ este ales preşedinte şi deschide adunarea la 4 decembrie 1917.
Deşi susţinuse iniţial independenţei Basarabiei, Ion Inculeţ a realizat curând după lovitura bolşevicilor lui Lenin că singura şansă de păstrare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor moldoveni este Unirea cu România.
Consiliul Director al Basarabiei şi Sfatul Ţării cer ajutorul armatei române atunci când, în ianuarie 1918, Chişinăul este ocupat de bolşevici. După restabilirea ordinii, trupele româneşti se retrag, iar la 27 martie, cu Ion Inculeţ la prezidiu, Sfatul Ţării decide Unirea Basarabiei cu România. Când regele Ferdinand şi autorităţile de la Iaşi iau act oficial de cererea de unire a basarabenilor, Ion Inculeţ devine ministru în guvernul Marghiloman.
După război, Ion Inculeţ, lider al Partidului Ţărănesc din Basarabia, se apropie însă de liberali. În 1922 intră în guvernul Brătianu, iar din 1923 se înscrie în partid şi este în mai multe rânduri ministru.
Ion Inculeţ s-a stins în urma unui infarct, în noiembrie 1940. În iunie coordonase ca ministru în guvernul Tătărescu evacuarea Basarariei, rezultat al Pactului Ribbentrop-Molotov şi ştia că mulţi dintre colegii săi din Sfatul Ţării luaseră drumul Siberiei, urmăriţi de furia NKVD-ulu.