Conducerile ALDE şi PRO România au programate joi şedinţe separate, iar ulterior, de la ora 17,00, preşedinţii celor două formaţiuni, Călin Popescu-Tăriceanu şi Victor Ponta, vor susţine o conferinţă de presă comună. Cei doi lideri urmează să anunțe o fuziune între Pro România și ALDE, susțin surse politice, urmând ca membrii ALDE, în frunte cu Călin Popescu Tăriceanu, să candideze pe listele Pro România.
Conducerea ALDE se va reuni joi, de la ora 14,00, în şedinţele Biroului Politic Executiv, Biroului Politic Central şi Delegaţiei Permanente. Şedinţele vor avea loc în format de videoconferinţă.
De asemenea, Biroul Executiv al PRO România se reuneşte în şedinţă începând cu ora 15,00, la sediul central al partidului.
La ora 17,00, va avea loc o conferinţă de presă susţinută de preşedinţii celor două formaţiuni, la sediul PRO România.
Potrivit calendarului electoral pentru alegerile parlamentare, cele două partide nu mai pot forma alianțe, pentru că a expirat termenul de înregistrare a alianțelor la Biroul Electoral Central, iar o candidatură în alianță mărește pragul electoral. Ambele partide au avut rezultate proaste la alegerile locale.
Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu iau în calcul o fuziune. La alegerile parlamentare membrii ALDE vor candida pe lista Pro România. Astfel Călin Popescu Tăriceanu își asigură un loc în Parlament, în condițiile în care formațiunea sa politică a obținut sub 3% la alegerile locale. Pentru a intra în Parlament, un partid trebuie să treacă pragul de 5%.
Editor : Robert Kiss