Șapte vasluieni au falsificat documente pentru a solicita urna mobilă la alegerile locale. S-au ales cu dosar penal

Data publicării:
urna mobila
Urna mobilă.

Șapte vasluieni au falsificat documente pentru a solicita urna mobilă la alegerile locale în numele unor persoane care nu aveau afecțiunile medicale menționate în adeverințe. Ei sunt cercetați într-un dosar de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și abuz în serviciu, informează Mediafax.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au probat activitatea infracțională a cinci bărbați cu vârste cuprinse între 45 și 54 de ani și a două femei, în vârstă de 42 și 44 de ani, persoanele fiind bănuite de comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și abuz în serviciu.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate de către polițiștii, s-a stabilit că cele șapte persoane ar fi participat atât în calitate de autori, cât și de complici, la săvârșirea infracțiunilor cercetate. Aceștia ar fi solicitat, procurat, întocmit și folosit, mai multe adeverințe medicale eliberate în fals. Adeverințele, pe care erau consemnate situații nereale, au fost folosite la întocmirea în fals a unor cereri de votare prin intermediul urnei speciale mobile, fără ca persoanele înscrise pe respectivele adeverințe să sufere de afecțiuni medicale care să le facă netransportabile, în vederea exercitării dreptului de a vota.

Totodată, persoanele înscrise pe respectivele adeverințe nu ar fi avut cunoștință despre acestea și nici nu le-ar fi solicitat.

Ulterior, în ziua alegerilor, comisiile de votare de la toate cele trei secții de pe raza comunei Ibănești au desemnat membri care s-au deplasat cu urna specială mobilă la domiciliile persoanelor în numele cărora au fost formulate cereri, pentru ca acestea să-și exercite dreptul de vot.

Miercuri, poliţiştii au luat față de patru bărbați și o femeie, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar joi, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Celelalte două persoane sunt cercetate în stare de libertate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...