România și Finlanda, două opțiuni. Ambele țări erau conduse de militari și aveau dispute teritoriale cu URSS
23 august 1944 rămâne un moment al alegerii, ca şi cel al intrării în război alături de Germania nazistă, cu trei ani mai devreme. Aceste decizii nu au venit însă din senin, ci după ce România epuizase, rând pe rând, toate opţiunile posibile, după ce pierduse toate alianţele din perioada interbelică. Unii istorici consideră că am fi ieşit mult mai bine din război, dacă am fi urmat exemplul Finlandei, alţii resping categoric această comparaţie, pe motiv că până la urmă au contat diferenţele, nu asemănările dintre poziţiile celor două ţări, iar prudenţa Finlandei nu se putea aplica şi în cazul României.
La prima vedere, este uşor de înţeles de ce apare atât de des comparaţia dintre România şi Finlanda. Ambele ţări se învecinau cu Uniunea Sovietică şi aveau diferende teritoriale cu Moscova. În cazul României, disputa era legată de Basarabia, care se unise cu Vechiul Regat în 1918. Pe de altă parte, finlandezii şi sovieticii îşi disputau Karelia, o regiune uriaşă întinsă din nordul Sankt Petersburg-ului până la Oceanul Îngheţat.
Mai mult, în 1940, în plin război mondial, şi România şi Finlanda erau conduse de lideri militari, cu strânse legături politice la Berlin.
Mareșalul Mannerheim
„Finlanda, ca şi România, era dirijată de un mareşal. Acel mareşal era un fost ofiţer ţarist, Mannerheim, care a rezistat cu mai multă dârzenie decât au făcut-o românii, faţă de ultimatumurile şi represiunile ruseşti”, explică istoricul Mihai Dimitrie Sturdza.
După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii au hotărât că a venit vremea să-şi regleze conturile şi cu finlandezii, şi cu noi. Au început cu ei. În octombrie 1939, au cerut Finlandei să accepte mutarea spre vest a graniţei comune cu 30 de kilometri. Mareşalul Mannerheim a refuzat, iar la 30 noiembrie sovieticii au bombardat Helsinki.
„Finlanda a fost atacată de Uniunea Sovietică în 1940, s-a apărat cu vitejie, pacea s-a încheiat natural cu o victorie sovietică, dar sovieticii încă de atunci nu au reuşit să impună Finlandei un guvern comunist, a rămas guvernul mareşalului Mannerheim”, subliniază Mihai Dimitrie Sturdza.
Opt luni mai târziu, a venit rândul României, după ce sovieticii au cerut cedarea Basarabiei. Opţiunea României a fost diametral opusă faţă de cea a Finlandei. Ne-am retras la vest de Prut. La prima vedere, decizia lui Carol al II-lea pare laşă. De fapt, situaţia noastră era complet diferită de a finlandezilor. Deşi aveau de trei ori mai puţini soldaţi ca Armata Roşie, ei au reuşit să reziste ofensivei sovietice graţie iernii cumplite din 1939-1940. În cazul României, ultimatumul sovietic a venit pe 22 iunie 1940, în plină vară. În plus, deşi erau atacaţi din est şi sud, pe un aliniament de 1.000 de kilometri, finlandezii nu erau obligaţi să lupte şi pe alte fronturi. Aveau în spate Suedia neutră şi tot bazinul Mării Baltice, controlat de Germania nazistă. În schimb, aliaţii noştri Polonia şi Cehoslovacia dispăruseră de pe harta Europei, iar Mica Înţelegere, menită să ne garanteze graniţele, era deja istorie. În plus, România avea în coastă doi inamici, Ungaria şi Bulgaria. Un război simultan cu sovieticii în est şi nord, şi cu maghiarii şi bulgarii în vest şi sud, ar fi fost sinucigaş. De altfel, peste doar trei luni, cu complicitatea Germaniei, Ungaria şi Bulgaria aveau să ne provoace pierderi teritoriale însemnate: Ardealul de Nord, respectiv Cadrilaterul.
Chiar şi în aceste condiţii, unii istorici consideră că ar fi trebuit să alegem războiul, ca finlandezii, în locul retragerii din Basarabia.
„Nu trebuia să cedăm”
„Nu trebuia să cedăm, pentru că aveam armată acolo, aveam sute de mii de oameni pe Nistru. Că sovieticii erau de 20 de ori mai puternici decât noi, aşa e, dar după vreo opt zile de luptă noi tot dădeam îndărăt, ar fi fugit sute de mii de români din Basarabia, s-ar fi retras peste Prut. Una la mână. În al doilea rând, noi am fi putut să cerem germanilor, diplomatic, tainic ca să zic aşa, dacă intraţi voi peste noi de la apus, acolo nu ne apărăm. Şi ar fi intrat nemţii, de teamă ca ruşii nu cumva să nu se ţină de cuvânt şi să meargă mai departe decât Prutul”, spune Neagu Djuvara, istoric și diplomat.
Opţiuni diferite la Helsinki şi Bucureşti şi în 1941, când Hitler a declanşat operaţiunea Barbarossa. „Când Germania şi România au declarat război la 21 iunie 1941 Uniunii Sovietice, mareşalul Mannerheim s-a alăturat şi el ofensivei anti-sovietice, dar a precizat că el nu va merge mai departe de graniţele Finlandei din 1939, înainte ca Uniunea Sovietică să anexeze bucăţi din teritoriul finlandez şi că armata finlandeză nu va participa la asediul Leningradului”, explică Mihai Dimitrie Sturdza.
Mai mult, când Hitler i-a oferit baronului Mannerheim comanda celor 80.000 de soldaţi germani desfăşuraţi în Finlanda, acesta a refuzat, pentru a păstra o anumită distanţă faţă de Al Treilea Reich. În tot acest timp, la Bucureşti, mareşalul a acceptat propunerea germanilor de a conduce ofensiva pe frontul din Moldova, comandând personal Grupul de Armate Antonescu, format din Armata a 11-A germană şi două corpuri româneşti de armată. Era doar începutul, pentru că, la fel de credincios înţelegerii personale cu Adolf Hitler, Ion Antonescu avea să ducă trupele româneşti până în Crimeea, Caucaz şi Stalingrad, timp de trei ani, cu pierderi uriaşe pentru armata română, în timp ce mareşalul Mannerheim şi-a oprit trupele pe aliniamentul graniţei fino-sovietice din perioada interbelică, limitând pe cât posibil pierderile de vieţi omeneşti.
„Comparația cu Finlanda este foarte hazardată”
În aceste condiţii, pentru mulţi istorici, comparaţia dintre România şi Finlanda şi speranţa că am fi putut evita, ca ei, tăvălugul sovietic dupa 23 august 1944, primesc un verdict clar: „Comparaţia cu Finlanda este foarte hazardată şi fără temei. Este foarte uşor să spunem oare ce ar fi fost dacă... ”, subliniază Mihai Dimitrie Sturdza.
Cert este că România, aflată pe direcţia ofensivei generale a sovieticilor către centrul Europei, a intrat în sfera sovietică preţ de jumătate de secol, în timp ce Finlanda, mult mai prudentă, dar şi aflată pe un front secundar, şi-a păstrat independenţa.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
