Ro-mânia nu se teme de ploaie. Ziua a 20-a de proteste

Data actualizării: Data publicării:
170219_PIATA_VICTORIEI_ZIUA_XX_02_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

A plouat mărunt în Bucureşti, la 2 grade Celsius. Tot 2 grade cu ploaie şi la Cluj-Napoca, 1 grad la Timişoara şi 0 grade Celsius, cu lapoviţă, la Sibiu. Vremea urâtă nu i-a ţinut în case pe cei care sunt convinşi că vocile lor trebuie auzite atunci când strigă că nu mai vor corupţie în România.

ACTUALIZARE 22:30. Vremea, ora târzie şi perspectiva unei noi săptămâni de muncă au învins, în cele din urmă. Demonstraţiile din Bucureşti şi din ţară s-au încheiat.

ACTUALIZARE 21:00. Sunt 2.500 de manifestanţi în faţa sediului Guvernului.

170219_PIATA_VICTORIEI_ZIUA_XX_02_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

ACTUALIZARE 20:30. Aproximativ 1.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei din Capitală. Circulaţia rutieră pe Bulevardul Kiseleff a fost oprită. Cei mai mulţi dintre manifestanţi au umbrele. Majoritatea celor din piaţă poartă la mână banderole galbene pe care scrie #rezist. Oamenii continuă să vină dinspre ieşirile de metrou.

Cluj-Napoca

Cei peste 3.000 de manifestanţi din Cluj-Napoca îşi respectă „ritualul”. După întâlnirea din Piaţa Unirii au plecat în marş prin centrul oraşului. Se vor întoarce în Piaţă ca să intoneze Imnul.


170210_PROTEST_ZIUA_XI_GUVERN_00_INQUAM_PHOTOS_Adriana_Neagoe (1)
Foto: InquamPhotos/Adriana Neagoe

Zeci de oameni veniseră, la ora 19:00, în Piaţa Victoriei din Capitală. Până la ora 20, numărul lor crescuse deja la 800. Oamenii flutură steaguri tricolore, fluieră şi suflă în vuvuzele. Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară normal, mitingul fiind supravegheat de jandarmi şi poliţişti. Se scandeză, ca în fiecare seară: „Hoţii”, „Zi de zi aici vom fi”, „Demisia” şi „DNA să vină să vă ia”.

Timisoara

Cei mai mulţi manifestanţi, până la ora 20:00, erau la Cluj-Napoca. 3.000 de oameni protestau în unul dintre cele mai active oraşe în cele 20 de zile trecute de la debutul manifestaţiilor anti-Guvernamentale.

Sibiu

La Sibiu, pe lapoviţă, aproape 100 de manifestanţi au ieşit în Piaţa Mare. Spun că vor să transmită Guvernului şi coaliţiei majoritare în Parlament că vor continua să fie foarte atenţi la toate deciziile pe care le iau.

Dusseldorf

Berlin

Continuă şi protestele din străinătate. De la câţiva la câteva zeci, românii şi-au arătat solidaritatea cu cei de acasă. 20 români, adulţi şi copii, au făcut un marş pe străzile din Dusseldorf iar ceva mai mulţi au demonstrat în faţa Porţii Brandeburg din Berlin.

protest Ingolstadt Germania de la Carmen Bittenbinder 190217 (4)

Ingolstadt, Germania

protest Copenhaga 190217 (1)

Copenhaga, Danemarca

protest Bologna 190217 (4)

Bologna, Italia

flashmob Milano de la Tudor Carstoiu 190217 (7)

Milano, Italia

protest paris ziua 20 fb nicolas vartan

Paris, Franţa

protest toronto 190217

Totonto, Canada

protest Sydney Australia

Sydney, Australia

protest cultural Londra 190217 (2)

Românii din Londra au protestat cu ajutorul literaturii. Au reinterpretat, în concordanţă cu părerea lor despre unii liderii politici români, titlurile unor romane. Cum ar fi "Nesimţitul".

protest cotroceni1302

Aproape 100 de persoane care susţin Guvernul s-au strâns în faţa Palatului Cotroceni, pentru a 15-a zi consecutiv. Protestatarii au huiduit şi au scandat: „Demisia”, „Luptăm, luptăm, Guvernul apărăm” şi „Dacă pleci, ia şi cucuveaua”. Demonstraţia s-a încheiat, fără incidente, în jurul orei 19:00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri