ROMÂNIA ÎN CONSTRUCȚIE. Al. I. Cuza, un brand de 155 de ani
Pe jumătate grec din partea mamei, Alexandru Ioan Cuza cobora dintr-o familie de boieri care deţinuseră mici dregătorii în Moldova. Se pregătise pentru o carieră militară, iar în preajma Unirii ajunsese deja la gradul de colonel. „Era exponent al unei clase care prin educaţie şi prin carieră militară, urma să joace un rol foarte important în societate”, explică Adrian Cioroianu, decan al Facultății de Istorie.
Chiar dacă nu venea din lumea marilor boieri, el le-a câştigat simpatia şi prin căsătoria cu Elena Cuza, descendenta uneia dintre cele mai ilustre familii boiereşti din Moldova, Rosetteştii. Dar tabloul căsătoriei mai mult decât onorabile este zdruncinat în spaţiul public de legătura amoroasă cu Maria Obrenovici, una dintre fiicele boierului Costin Catargiu. În societatea epocii, Al. I. Cuza era cunoscut pentru aventurile lui galante şi apariţiile mondene. „A fost o personalitate excepţională. El până atunci avusese o viaţă agreabilă, foarte comodă. Nu se omorâse cu treburile publice, îi plăcuse un joc de cărţi, îi plăcuse o femeie frumoasă”, subliniază istoricul Dan Berindei.
Cuza nu era deci una dintre figurile proeminente ale politicii vremii, dar acest lucru s-a dovedit până la urmă a fi un atu. Dubla sa alegere de către liderii unionişti în Moldova şi Ţara Românească a pus capăt luptelor pentru domnie. „După alegerea ca domn al Principatelor unite, biografia sa a fost rescrisă. În primul rând, de către cei care au construit în jurul domniei sale o adevărată propagandă”, spune istoricul Alin Ciupală.
Istoriografia comunistă va accentua rolul istoric al domnitorului român în defavoarea regilor de origine occidentală.
Aceeaşi propagandă a lansat sintagma „monstruoasa coaliţie", adică forţele ostile domnului, liberalii radicali şi conservatorii care îl vor sili pe Cuza să abdice în februarie 1866 şi vor aduce pe tronul ţării prinţul străin. Dinastia de Hohenzollern nu a estompat însă figura lui Cuza: el era cel care făcuse Mica Unire şi o pregătea în acest fel pe cea mare, cu Transilvania. Un secol mai târziu însă, istoriografia comunistă va accentua rolul istoric al domnitorului român în defavoarea regilor de origine occidentală.
„A vorbi despre Al. I. Cuza într-un fel îţi crea alibiul pentru a nu vorbi despre Regele Carol I. E drept că noi ştim în istorie că reformele pe care le-a început Cuza din fericire au fost duse mai departe de regele Carol I. Dar, evident că în timpul regimului comunist se prefera să se vorbească mai mult despre Cuza decât despre Carol I”, explică Adrian Cioroianu.
La sfârşitul anilor 50, figura lui Cuza capătă o poziţie dominantă în galeria domnitorilor. Mai târziu, este reprezentat în portretele oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu, iar efigia sa ajunge şi pe bancnota de 50 de lei. Suita de busturi înşirate în curtea Muzeului Militar Naţional din Bucureşti ne poate da o idee asupra cotei de popularitate a domnitorilor în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Cuza stă alături de conducătorii daci şi de domnitorii din Evul Mediu. Dar ce frapează este că el închide seria personajelor providenţiale. Cu alte cuvinte, între el şi Nicolae Ceauşescu nu mai e nimeni demn de menţionat, nici urmă de regii României.
În memoria colectivă, Cuza rămâne domnitorul ţăranilor şi iniţiatorul marilor reforme. Pentru comunişti, este conducătorul justiţiar care apără interesele celor mulţi şi îi face dreptate lui Moş Ion Roată, ţăranul umilit de boieri. „Moș Ion Roată nu e o creație a istoriografiei comuniste, este o creație care susține figura domnitorului și toată această propagandă care încearcă să-i acorde lui Cuza în totalitate meritele modernizării societăţii româneşti, neglijând rolul elitei politice și intelectuale a epocii”, subliniază Alin Ciupală.
Alexandru Ioan Cuza câştigă astfel postum confruntarea cu Regele Carol I, şters din cărţile de istorie. Discursul oficial evita însă orice referire la originea boierească a lui Cuza, dar şi la presupusa legătură a acestuia cu francmasoneria. „Nu avem certitudinea că domnitorul Cuza nu a fost mason. Poate că a fost mason. La Brătieni sau la Rosetti le-am găsit jurământul, la ei nu-i discuţie”, explică Dan Berindei.
După 1989, Alexandru Ioan Cuza râmâne printre cele mai populare figuri istorice. Un sondaj Insomar din 1999 îl clasează pe primul loc în topul domnitorilor, iar un altul, realizat de INSCOP anul trecut, îl aşază pe locul al patrulea în galeria personalităţilor istorice.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
