ROMÂNIA DIN FARFURIE. Produsele bio, între modă și sănătate

Data publicării:
biorosii

Andrei Barbu, un tânăr de 34 de ani, a renunţat la slujba de IT-ist într-o multinaţională pentru o fermă în apropiere de Urziceni. Aici, în Valea Măcrişului, se ocupă de culturile de roşii cu aceeaşi siguranţă cu care rezolva formule informatice complexe.

Până acum a investit 80.000 de euro în fermă. A obţinut un certificat de produs ecologic pentru legumele crescute în pământul pe care nu l-a tratat niciodată cu chimicale.

Clienții primesc un alt produs care, din punct de vedere nutritiv, este net superior celui convențional, asta nu poți să o măsori in bani”, spune Andrei Barbu.

Pentru că sunt mai scumpe, mâncăm de trei ori mai puţine produse bio decât europenii. La noi, cei mai fideli clienţi ai fermierilor bio sunt românii cu dare de mână, educaţi şi informaţi.

Ruxandra este un client vechi. Are doi copii şi îi învaţă să mănânce alimente cât mai naturale. Asta, chiar dacă mâncarea bună costă mai mult.

Pentru că agricultura ecologică a beneficiat de subvenţii de 4 milioane de euro din fonduri europene, doar anul trecut, şi alţi fermieri s-au grăbit să obţină un astfel de certificat.

Până în anul 2010, a fost o creştere normală. Atunci a apărut o statistică că a crescut numărul de la 9.000 mii la 21.000 de mii. Dacă va uitaţi pe statistici, sunt comune întregi care au intrat cu hectare întregi de păşune, cu animale, cu 2-3 vaci”, afirmă Damian Dragomir, reprezentantul unei firme de certificare ecologică.

Aşa s-a ajuns ca România să aibă, în 2013, peste 450.000 de hectare de păşuni, cereale, legume şi fructe cultivate ecologic şi peste 16.000 de producători bio. Adică de 5 ori mai mulţi cultivatori faţă de acum 7 ani.

Costuri suplimentare

Un fermier trebuie să plătească o taxă anuală de până la 500 de euro pentru a obţine un certificat de producător ecologic. Greul însă abia începe. Nu are voie să folosească pesticide pentru culturi, trebuie să se înregistreze în baza de date a Ministerului Agriculturii pentru a primi sigla AE - garanţia că produsul vine din agricultura bio.

Cele mai multe produse ecologice de la noi sunt vândute peste hotare drept materie primă. Anual, în fabricile străinilor ajung produse în valoare de un sfert de miliard de euro.

Goana după mâncarea sănătoasă a dus însă la apariţia pe piaţă a unor produse ecologice doar cu numele, dar care de fapt sunt obţinute în ferme mari şi sunt stropite cu pesticide.

Producătorii care profită de naivitatea clienţilor sunt sancţionaţi cu amenzi de până la 30 de mii de lei.

Pentru a ne da seama dacă produsele respectă normele sau nu, cel mai uşor este să citim cu atenţie eticheta.

„Produsul trebuie să aibă sigla care îl deosebește, frunza verde, cu 12 steluțe albe, puse pe un fundal verde. Avem codul de certificare, țara și producătorul”, explică Alexandra Alecu, reprezentantul unei magazin cu produse ecologice.

Vânzările de produse bio din România ajung la circa 80 de milioane de euro pe an. Cifra reprezintă doar 5 procente din totalul pieţei alimentare. E o picătură într-un ocean şi dacă ne raportăm la Germania - a doua ţară ca importanţă pe acest segment în lume. Acolo, piaţa alimentelor fără chimicale a ajuns la 7 miliarde de euro anual.  

La Digi24 vă arătăm, în această săptămâna, „România din Farfurie”. Vorbim cu specialişti şi vedem cît de sănătoase sunt alimentele pe care le mâncăm zilnic şi ce pericole se ascund în bucatele tradiţionale. De la medici aflăm şi de ce un român din trei este supraponderal şi ce trebuie să ştim atunci când ne alegem o dietă. Mergem şi în magazine şi vedem de ce este nevoie să ne uităm cu atenţie la etichete. Acolo descoperim şi că de fapt ajungem să mâncăm mai mult din import, în timp ce produsele noastre stau pe rafturile străinilor. Ne uităm cum au trecut românii în 25 de ani de la cumpărături pe cartelă la abundenţa din hipermaketuri. Digi24 vă arată aşadar că gusturile se discută, iar sănătatea trebuie să intre în meniul zilnic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri