Fotografic, suprarealist, sarcastic - Roman Tolici e greu de prins în cuvinte. Pictorul îşi tratează personajele cu detaşare. Le pictează, iar ele se plimbă singure prin lume arătându-le oamenilor adevăruri neplăcute sau măcar suprinzătoare. În faţa unei lucrări a lui Roman Tolici, poţi avea orice fel de reacţie, dar nu poţi rămâne indiferent.
Născut în 1974 în Basarabia, Roman Tolici s-a impus de mulţi ani ca artist la Bucureşti, dar şi la Chişinău, Budapesta sau Moscova. Lucrarile sale au fost expuse de asemenea la New York şi San Francisco.
Lucrările lui Roman Tolici sunt surprinzătoare în realismul lor fotografic dus dincolo de şocul unor asocieri inedite de forme sau de manevrarea abilă a proporţiilor. Roman Tolici practică un suprarealism magnetic. În faţa lucrării A sau lucrării M, privitorul pare victima unei plante carnivore. Pentru că o recunoşti instantaneu, "fotografia" te atrage instant în lumea ei. Acolo te trezeşti în ţara de dincolo de oglindă. Iar când credeai că ai înţeles - omul e un ciudat care ţine neapărat să şocheze - sensurile mai adânci, straturile succesive de înţeles te fac să tresari. Te simţi descoperit, vulnerabil. Pictorul e un vrăjitor. Ştie despre tine lucruri pe care nu i le-ai spus. Eşti captivat.
Roman Tolici: Arta e mai mult despre simțire decât despre înțelegere. Fiecare are percepția lui, simțirea lui. Dacă ești în fața unei lucrări de artă și simți ceva, e o lucrare bună sau ai ajuns să comunici cu ea. Poți citi broșura, catalogul și tot să nu înțelegi, dacă nu te apropii de ea cu intenția de a avea relație personală cu imaginea.
Roman Tolici îşi tratează personajele cu detaşare. Le pictează şi le lasă să se descurce singure. Când am intrat privirea ne-a fost atrasă imediat de o lucrare de mari dimensiuni reprezentând o tânără femeie deasupra unor zgârie nori. Deşi o vezi fotografic şi ai spune că manipularea suprarealistă a proporţiilor e un loc comun, eşti năucit. Ce face? Se afirmă pe sine ca Statuia Libertăţii? E viaţa însăşi, liberă, deasupra coliviilor din clădirile de birouri? A urcat atât de sus ca să se sinucidă? Sau dimpotrivă. Priveşte lumea, ca autorul picturii, cu sarcasm? Fata asta este sfixul secolului 21.
Roman Tolici: Diferența de proporții dă un soi de măreție întregii imagini, pentru că e un fel de om nou, se referă și la problematica femeii în lumea modernă, la viitorul lumii moderne, în care femeia capătă altă pondere, supradimensională, de ce nu, la relația dintre libertate, reprezintă de această puștoaică, femeie și închid în spațiile de birouri, fără sfârșit, în care oamenii se străduiesc să producă bani.
E pictată după fotografia unei fetițe care stătea în această poziție când am pictat-o, deși am modificat-o, aducând-o mai spre femeia adultă, poziția mâinilor aproape că n-am avut ce să modific, pentru că fetița stătea exact așa. Ce semnifică aceste strângeri, aceste indicări cu degetul, habar n-am și nu mai interesează, pot semnifica orice. Dar poziția în sine îi dă o forță aparte și aproape mistică.
Lucrarea pe care Roman Tolici a ales să o doneze organizaţiei de Cruce Roşie şi care putea fi cumpărată la licitaţia Artmark, pe 2 iulie, face parte dintr-o serie de 18 personaje, aşezate ca şi sfinxul nostru feminin, cu spatele. Nu din lipsă de politeţe, ci din realism. Seria se numeşte Nobody. O replică la abundenţa de feţe, CV-uri, prezentări, reclame, reţele de socializare.
Roman Tolici: Lucrarea face parte dintr-o serie numită Nobody, serie care a conținut 9 bărbați și 9 femei mergând, priviți din spate. O serie provocatoare dintr-o documentare amplă fotografică, în care am fotografiat oameni din spate. O serie realizată prin 2009-2010, când am accesat Facebook și era toată nebunia cu fețele.
Editor web: Liviu Cojan