Revoluția din Ungaria. De ce a eșuat comunismul cu față umană
Invazia lui Hitler împotriva Uniunii Sovietice a oferit Moscovei pretextul ideal de a ocupa teritorii europene care nu intraseră niciodată sub influenţă rusească.Toate statele străbătute de Armata Roşie în drumul ei spre Berlin s-au aflat sub ocupaţie sovietică mult timp după încheierea războiului. În toate aceste ţări au fost instalate regimuri comuniste care reflectau cu fidelitate linia politică a Kremlinului. Dispariţia lui Stalin, în martie 1953, şi raportul Hruşciov, din februarie 1956, au permis un moment de respiro în întreaga Europă Centrală şi de Est. Maghiarii au încercat chiar să distrugă, fără succes, Cortina de Fier. Între statele comuniste europene, numai Iugoslavia a urmat permanent o linie proprie, diferită de Moscova.
Pe 27 octombrie 1956, un document CIA transmitea autorităţilor americane că luptele dintre trupele sovietice de ocupaţie şi protestatarii sprijiniţi de facţiuni din armata maghiară au loc nu numai la Budapesta, ci în toată ţara. Revoluţia anticomunistă din Ungaria era în plină desfăşurare. Premierul reformist Imre Nagy cooptase la guvernare şi alte partide, ceea ce însemna sfârşitul partidului unic. Dar regimul comunist a fost salvat prin intervenţia militară din 4 noiembrie a Uniunii Sovietice. Decizia a fost luată la Kremlin de liderul URSS, Nikita Hruşciov, în cerc restrâns.
Potrivit CIA, pe 27 octombrie, cel puţin trei divizii sovietice duceau lupte în Ungaria, inclusiv în zonele rurale. La Budapesta, rebelii - cum îi numeşte documentul american - organizaseră „centre de rezistenţă”. Unul dintre ele era chiar clădirea poliţiei politice comuniste luată cu asalt. Ciocnirile aveau loc între sovieticii din trupele de ocupaţie, miliţia şi forţele de securitate ale statului comunist, pe de o parte, şi protestatari pe de altă parte. Armata maghiară fie fraternizase cu „rebelii”, fie nu intervenea. Multe oraşe se declaraseră „oraşe libere” şi alcătuiseră guverne regionale. Autorităţile din Szentgothard, Şopron, Mosonmagyarovar şi Pecs, din vest, Vac, Hatvan şi Szolnok, din centrul ţării, Miskolc şi Nyiregzhaya, în nord-est, erau fie în mâinile manifestanţilor, fie neutre. Graniţa austro-ungară era traversată liber dintr-o parte în cealaltă, pentru că vameşii maghiari trecuseră de partea Revoluţiei.
Tentativa maghiarilor de a scăpa de comunism a fost urmarea raportului Hruşciov din februarie 1956, prezentat la Moscova. În faţa Congresului XX al partidului comunist sovietic, Nikita Hruşciov condamnase crimele lui Stalin împotriva colegilor de partid. Întreaga Europă de Est a început să spere.
După moartea lui Stalin, 5 martie 1953, la Budapesta avusese deja o schimbare importantă. Matyas Rakosi, liderul stalinist de mână forte, cel care instaurase comunismul în Ungaria, făcuse un pas înapoi: a rămas secretar general al partidului comunist, dar i-a lăsat conducerea guvernului lui Imre Nagy, un socialist care luase apărarea ţăranilor în timpul colectivizării forţate din anii '40.
Izbucnirea revoltei
Dar în aprilie 1955, Imre Nagy a fost înlăturat sub acuzaţia de „deviaţionism de dreapta”. Ecuaţia puterii s-a schimbat însă o dată în plus, după raportul Hruşciov. La sfatul Moscovei, stalinistul Matyas Rakosi este înlocuit în fruntea Partidului Popular Muncitoresc din Ungaria, cu Erno Gero. Dar pentru maghiari era deja prea puţin. Pe 23 octombrie 1956, arestarea unor studenţi scoate pe străzile Budapestei 200 de mii de manifestanţi.
Speriaţi, liderii comunişti maghiari apelează din nou la Imre Nagy care redevine premier.
Cosmin Popa, istoric: Cred că cele mai multe speranţe ale maghiarilor erau legate de o formă să spunem atenuată de socialism. Aşa cum o propovăduia mai degrabă indirect decât direct Imre Nagy. Calitatea membrilor cabinetului maghiar condus de Imre Nagy, ne arată că avem de-a face cu un guvern care hotărât să maghiarizeze considerabil socialismul de tip sovietic.
Prima decizie politică a lui Imre Nagy a fost să ceară retragerea trupelor sovietice din Ungaria; economic, măsurile sale echivalau cu întoarcerea la economia liberă. Moscova a trimis în capitala maghiară o delegaţie condusă de veteranul Anastas Mikoian şi Mihail Suslov. Discuţiile erau dificile, dar semnalau totuşi că relaţiile erau încă rezonabile.
Dar la 1 noiembrie, premierul Imre Nagy anunţă ieşirea din Pactul de la Varşovia. Exemplul lui Iosif Broz Tito din Iugoslavia nealiniată părea cel puţin un punct de plecare. La 4 noiembrie 1956, Moscova acționează în forţă, cu trupe aduse din URSS.
Acoperirea legală a fost că unul din miniştri lui Nagy, comunistul Janos Kadar a solicitat la radio, s-a spus că din estul Ungariei, dar se pare că din URSS, apărarea comunismului în Ungaria cu noi trupe sovietice.
Intervenția militară a URSS. 2.500 de morți și 200.000 de refugiați
Nikita Hruşciov spune în memoriile sale că a decis intervenţia militare în Ungaria alături de prim-vicepremierul Viaceslav Molotov şi vicepremierul Gheorghi Malenkov cu puţine ore înainte de a părăsi Kremlinul pentru convorbiri în Polonia. Negociatorii de la Budapesta, Anastas Mikoian şi Mihail Suslov, nu au fost chemaţi la şedinţă, deşi se aflau la Moscova. Dar cum Mikoian locuia în aceeaşi clădire cu Hruşciov, a reuşit să îl vadă. „Anastas Ivanovici”, povesteşte Hruşciov, „a spus că o intervenţie armată nu este corectă, că va distruge reputaţia partidului şi guvernului sovietic, că nu trebuie să folosim forţa, pe scurt s-a opus pe viaţă şi pe moarte”. Când Hruşciov a refuzat reluarea şedinţei şi a insistat că decizia de folosire a forţei este definitivă, „Mikoian a ameninţat chiar că se va sinucide în semn de protest”. „Ar fi o prostie”, a replicat Hruşciov. „Eşti un om raţional, o să îţi dai seama că această decizie este necesară”.
Anastas Mikoian a murit la 82 de ani în patul său, Imre Nagy a fost executat. Oficial, Revoluţia din 1956 a dus la 2500 de morţi.
Pierderile au fost însă mult mai mari. Peste 200.000 de maghiari au fugit din ţară de teama represaliilor. Mulţi au primit azil politic în Elveţia, dar şi în Statele Unite. Printre ei şi cardinalul Mindszenty, Primatul Ungariei.
Retrospectiv, evoluţia situaţiei era surprinzătoare. Cu nici o lună înainte de izbucnirea manifestaţiilor la Budapesta, Nikita Hruşciov şi conducerea colectivă a URSS anunţaseră intenţia Moscovei de a-şi retrage consilierii guvernamentali din ţările-satelit şi de a permite o colaborare colegială între şefii comunişti, în locul piramidei stricte din vremea lui Stalin.
Încercarea de a negocia cu Imre Nagy şi o primă intervenţie militară ezitantă spre Budapesta arată că noii şefi de la Kremlin nu ţineau neapărat să îşi arate colţii.
Cosmin Popa, istoric: Intervenţia sovietică are mai multe resorturi. Unul dintre ele este legat de prezenţa în ambasada sovietică de la Budapesta a lui Andropov, un personaj care a jucat un rol hotărâtor în alimentarea stării de pericol simţită de Moscova, pericol generat la adresa întregului lagăr socialist, generat de evenimentele din Ungaria. De ce? Pentru că Andropov selecta serios, pentru a induce acest simţ al pericolului iminent, ştirile şi sursele din Ungaria practic dezinformând indirect liderii sovietici. La acestea se adaugă evident şi această particularitate a unui veritabil simţ revoluţionar şi anarhic al poporului maghiar pe care cred că nimeni nu-l poate contesta.
Combatanţii maghiari anticomunişti au aşteptat în van intervenţia Occidentului. În ultimul său apel la radio Budapesta, premierul Imre Nagy a anunţat că „trupele sovietice au intrat în Budapesta cu scopul de a răsturna guvernul democratic al Republicii Populare Ungare”. El a făcut un apel către comandanţii ruşi să nu tragă în populaţia paşnică. Prin ambasada britanică, a cerut ajutor Naţiunilor Unite.
Consiliul de Securitate ONU era însă blocat de dreptul de veto al Moscovei, iar marile cancelarii occidentale păreau complet absorbite de criza Canalului de Suez.
De cealaltă parte, Nikita Hruşciov a notat că încercarea de restautare a capitalismului în Ungaria a fost zdrobită în trei zile: „Budapesta chiar ne-a opus rezistenţă. Împotriva noastră au luptat ofiţeri ai armatei ungare. Rezistenţa ar fi fost zdrobită mai repede, dar ar fi trebuit să folosim metode distructive mai dure. Acest lucru nu ar fi fost în interesul nostru pentru că ar fi dus la o perioadă mai lungă de tulburări şi la mai multe victime”.
Captivitate în România pentru Imre Nagy
Imre Nagy s-a refugiat în ambasada iugoslavă de la Budapesta. Janos Kadar, reîntors rapid de la Moscova, a devenit premier. I-a garantat lui Imre Nagy şi apropiaţilor săi libertatea. Aceştia au fost însă capturaţi şi trimişi la Bucureşti, unde au devenit pentru scurt timp prizonierii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dictatorul român începuse negocieri pentru retragerea trupelor sovietice din România şi folosea prilejul să-şi arate obedienţa faţă de Kremlin.
După doi ani de captivitate în URSS, Imre Nagy şi colegii săi au fost aduşi la Budapesta. După un proces cu uşile închise, la 16 iunie 1958, au fost executaţi prin spânzurare.
Prăbuşirea definitivă a comunismului a avut loc la Budapesta în vara lui 1989, odată cu ceremonia de reînhumare a eroului Imre Nagy.
Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
