RAPORT DE ȚARĂ. Traseu printre munți pe Transalpina, popas la Rânca

Data publicării:
Transalpina wikipedia

Construit de romani atunci când au invadat Dacia, pitorescul drum care pornește din localitatea gorjeană Bengești urcă la până la 2145 metri înainte de a tăia munții spre Sebeș, lângă Alba Iulia. A devenit circulabil în 1930, când a fost pietruit in timpul domniei lui Carol al II-lea.

În urmă cu patru ani, cea mai înaltă șosea din România, a văzut și primul strat de asfalt. Lucrările de reparații nu s-au încheiat, însă. Asta nu-i împiedică pe miile de turiști amatori de senzații tari să-și arate măiestia la volan pe serpentinele Transalpinei, mai ales că au și ce vedea. Drumul șerpuiște printr-un decor de poveste.

Înainte de a părăsi Gorjul, Transalpina trece prin ceea ce autoritățile de la Târgu Jiu vor să fie prima stațiune alpină a județului: Rânca. Neasfaltată în întregime, în mica localitate situată la 60 de kilometri de Târgu Jiu ai impresia că boomul imobiliar de dinainte de 2008 nu s-a încheiat încă. Zeci de pensiuni sunt ridicate pe jumătate. Gorjenii au simțit că e rost de investiții în zonă, mai ales că Transalpina și pârtiile de schi au atras tot mai mulți turiști de la an la an.

„Are cinci partii, toate sunt de dificultate medie. Cea mai mare este cea de pe varful Papusa”, explică Liviu Ghiră, salvator montan.

Are aproape un kilometru. În lipsa zăpezii cine ajunge până la Rânca ar trebui să-și facă curaj și să urce până pe Vârful Păpușa, la 2135 de metri. Priveștea merită cu singuranță.

„Sunt multe investitii de facut acolo. Avem nevoie sa cream un teatru de vara. Turistul trebuie sa vada ceva in afara de frumusetile lasate de Dumnezeu”, a susținut Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj.

Deocamdată, însă, nu sunt bani pentru astfel de proiecte, aşa că până când Rânca va deveni staţiune turistică va mai trece ceva timp.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...